Un avion Il-80 care va servi ca post strategic de comandă într-un eventual război nuclear a participat miercuri la repetiţiile de la Moscova pentru apropiata celebrare a Zilei Victoriei la 9 mai, transmite Xinhua.
Aparatul Il-80, escortat de două MiG-29, a zburat împreună cu bombardiere strategice şi avioane de luptă deasupra Moscovei.
Rusia organizează parade militare la 9 mai în fiecare an pentru a marca victoria Uniunii Sovietice în Marele Război Patriotic împotriva Germaniei naziste.
În acest an, la parada principală din Piaţa Roşie de la Moscova vor lua parte în jur de 11.000 de militari, 131 tipuri de arme şi echipament militar, 77 de avioane, a precizat miercuri ministrul apărării Serghei Şoigu. În total, în acest an vor avea loc parade militare în 28 de oraşe, cu participarea a aproape 65.000 de militari, circa 2.400 de tipuri de arme şi echipament militar şi peste 460 de avioane, a mai spus Şoigu.
Moscova a afirmat că armata sa a simulat tiruri de rachete cu capacitate nucleară în enclava rusă Kaliningrad, în contextul în care forţele ruse îşi continuă ofensivele în Ucraina, scrie AFP.
Acest anunţ a fost făcut în cea de-a 70-a zi a intervenţiei ruse în Ucraina, care a făcut mii de morţi şi a provocat cea mai mare criză de refugiaţi în Europa de după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 13 milioane de persoane strămutate. După ce a trimis trupe în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, preşedintele rus, Vladimir Putin, a proferat ameninţări abia voalate care sugerau că intenţionează să desfăşoare arme nucleare tactice.
Miercuri, în cursul manevrelor militare din această exclavă rusă de la Marea Baltică situată între Polonia şi Lituania, două ţări membre ale UE, Rusia a simulat 'lansări electronice' de sisteme de rachete balistice mobile Iskander cu capacitate nucleară, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
Forţele ruse au efectuat lovituri unice şi multiple asupra unor ţinte care simulau lansatoare de sisteme de rachete, aerodromuri, infrastructură protejată, echipamente militare şi posturi de comandă ale unui inamic fictiv, a precizat comunicatul. După ce au efectuat tirurile 'electronice', militarii au efectuat o manevră de schimbare a poziţiei pentru a evita 'o eventuală lovitură în represalii', potrivit Ministerului Apărării. Vezi continuarea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu