Garanțiile de securitate pe care Federația Rusă le-a cerut SUA sunt vitale pentru viitoarele negocieri privitoare la controlul armamentelor nucleare.
Soarta negocierilor dintre Rusia şi SUA privind controlul armamentelor nucleare va depinde în mare măsură de modul în care vor progresa discuţiile legate de garanţiile de securitate cerute de Moscova, a afirmat luni un diplomat rus de rang înalt, transmite Reuters.
Rusia, care a masat peste 100.000 de militari la graniţa cu Ucraina, vrea ca SUA şi NATO să se angajeze că vecinul său vestic nu va adera niciodată la Alianţa Nord-Atlantică. Washingtonul a refuzat până acum să ofere astfel de garanţii.
Vladimir Ermakov, şeful Direcţiei neproliferare şi control al armamentelor din MAE rus, a declarat luni pentru agenţia RIA că discuţiile urgente privind garanţii de securitate au devenit prioritare faţă de negocierile referitoare la controlul armamentelor strategice.
Pe acest din urmă subiect nu au fost convenite întâlniri, iar reluarea lor depinde în mare măsură de soluţionarea problemelor imediate de securitate ridicate de Moscova, a afirmat responsabilul rus.
Germania este pregătită să trimită trupe suplimentare în țările baltice, a anunțat duminică cancelarul țării, Olaf Scholz.
„Suntem gata să luăm o decizie”, a răspuns Scholz când a fost întrebat despre angajamentul Germaniei de a crește prezența NATO în regiune. El a adăugat că decizia de a trimite noi întăriri ar putea fi luată la o reuniune a miniștrilor apărării din NATO, programată pentru mijlocul lunii februarie. Germania conduce în prezent o operațiune NATO în Lituania în care sunt dislocați 500 de soldați germani.
Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a declarat anterior că Berlinul este gata să-și consolideze prezența în Lituania, spunând că „sunt trupe disponibile” și că Berlinul discută cu Vilnius „ce ar fi util”.
Cancelarul german, care este așteptat, luni, la Washington pentru prima sa întâlnire cu președintele american Joe Biden, este programat să se întâlnească și cu liderii fostelor republici baltice sovietice la Berlin, în cursul acestei săptămâni, și va călători și în Ucraina și Rusia luna aceasta (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu