Ministerului de Finanţe din Rusia a anunțat printr-un document că bugetul pentru cheltuieli militare va crește cu aproape 70%.
Decizia ilustrează hotărârea Moscovei de a-şi continua intervenţia militară în Ucraina în pofida costului uman şi economic.
Potrivit acestui document consultat de AFP, cheltuielile apărării vor creşte cu 68% în 2024 în raport cu anul precedent şi vor atinge 10.800 miliarde de ruble (106 miliarde de euro la cursul actual).
Astfel, suma alocată pentru apărare va reprezenta circa 30% din cheltuielile federale totale în 2024 şi 6% din PIB, o premieră în istoria modernă a Rusiei.
Bugetul alocat securităţii interne va creşte la 3.400 miliarde de ruble (33 miliarde de euro), reprezentând aproape 10% din cheltuielile federale anuale.
Priorităţile acestui buget sunt clare: "întărirea capacităţii de apărare a ţării" şi "integrarea noilor regiuni" ucrainene anexate de Moscova, dar şi "ajutor social pentru categoriile de cetăţeni cele mai vulnerabile", cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale prevăzute în primăvara lui 2024.
Pe de altă parte, cheltuielile combinate în materie de educaţie, de sănătate şi de protecţie a mediului vor reprezenta abia o treime din bugetul apărării, potrivit cifrelor Ministerului de Finanţe.
În total, cheltuielile federale vor creşte la 36.661 miliarde de ruble (359 miliarde de euro), un salt spectaculos de peste 20% în raport cu 2023.
Guvernul nu a explicat totuşi decât foarte puţin cum va finanţa această creştere, într-un moment în care, potrivit premierului Mihail Mişustin, veniturile provenite din vânzarea hidrocarburilor vor fi în scădere pronunţată şi vor reprezenta în 2024 "o treime din bugetul pentru anul viitor", faţă de aproape jumătate înainte de declanşarea războiului din Ucraina.
De asemenea, semn că guvernul se aşteaptă în urmă la luni delicate pentru economia naţională, acesta a anunţat că îşi face previziunile pentru buget plecând de la ipoteza unui curs de schimb de un dolar pentru 90 de ruble, estimând astfel o slăbire a monedei naţionale pe termen mediu.
Proiectul pentru legea bugetului din anii 2024-2026 urmează să ajungă vineri în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu