Rusia deschide o anchetă penală dupa ce o jurnalistă de investigație a fost bătută crunt în Cecenia

Rusia a anunţat miercuri că deschide o anchetă penală după ce Elena Milaşina, jurnalistă de investigaţie de la publicaţia independentă Novaia Gazeta, a fost bătută crunt marţi în Cecenia, transmite AFP. 

Elena Milaşina investighează încălcări ale drepturilor omului în Cecenia, o republică rusă din Caucaz condusă de ani de zile cu o mână de fier de Ramzan Kadîrov, un fost lider militar. Reporterii şi activiştii sunt agresaţi în mod constant în această regiune.

Novaia Gazeta este unul dintre puţinele bastioane ale presei libere în Rusia şi redactorul-şef al acesteia, Dmitri Muratov, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2021. Acesta a declarat miercuri că jurnalista 'a fost transferată la un spital din Moscova'.

Imagini cu jurnalista bătută crunt s-au viralizat în întreaga lume şi au stârnit indignare în Rusia şi în străinatate

'A fost bătută crunt cu un baston, ei (atacatorii) i-au rupt degetele, încercând să obţină parola pentru a-i accesa telefonul', a adăugat el. Imaginile cu jurnalista, în vârstă de 45 de ani, aflată în spital, cu braţele bandajate, părul parţial ras de atacatori şi cu faţa pătată cu un lichid verde, au devenit virale în întreaga lume şi au stârnit indignare în Rusia şi în străinatate.

Organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) s-a declarat marţi 'îngrozită de acest atac sălbatic', iar Amnesty International a denunţat un 'act de o violenţă odioasă care nu trebuie să rămână nepedepsit', scrie Agerpres.

Citește și - Vedetele lui Putin. Cine sunt jurnaliștii care lucrează la comanda liderului de la Kremlin și ce proprietăți de lux au în Europa - FOTO

Citește și - Cum se făceau fake news-urile acum 100 de ani. Stratagemă la care recurgeau „jurnaliștii”. Două ziare din Bucureşti au dat ştirea falsă care le-a adus sfârșitul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel