Rusia eliberează paşapoarte ruseşti locuitorilor din Donbasul ucrainean

Rusia confiscă paşapoartele înalţilor funcţionari şi directorilor companiilor de stat (surse)
Rusia confiscă paşapoartele înalţilor funcţionari şi directorilor companiilor de stat (surse)

Rusia a început vineri să distribuie paşapoarte ruseşti după o procedură simplificată locuitorilor din Donbas, regiune din estul Ucrainei, o măsură anunţată în aprilie de către preşedintele rus Vladimir Putin, ceea ce a tensionat şi mai mult relaţiile dintre cele două ţări, relatează EFE şi RBC.ru.

Potrivit agenţiilor de presă Interfax şi RIA Novosti, un prim grup de 34 de locuitori din autoproclamata Republică Populară Doneţk a primit paşapoarte ruseşti într-un centru specializat la Pokrovskoie, punct de control la frontiera cu regiunea rusă Rostov, situată la graniţa cu Ucraina.

'Astăzi este o zi importantă pentru Dumneavoastră! Dobândiţi cetăţenia Federaţiei Ruse şi primiţi un document care vă dovedeşte identitatea de cetăţean al unei mari ţări', a declarat directorul Direcţiei generale din Ministerul rus de Interne pentru regiunea Rostov, Oleg Agarkov, într-un discurs de bun-venit.

Rezidenţii din Doneţk au sosit vineri cu autobuzul la punctul de control din Pokrovskoie, unde au fost întâmpinaţi de deputatul Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viktor Vodolaţki, atamanul cazacilor de pe Don, şi de şeful districtului Neklinovski, Vitali Danilenko.

Mii de cereri de cetățenie

Şeful serviciului de migraţie din Doneţk, Vladimir Krasnoşciok, declarase anterior că, până în prezent, au fost primite peste 8.000 de cereri pentru obţinerea cetăţeniei ruse. În paralel, a început eliberarea de paşapoarte ruseşti locuitorilor din autoproclamata Republică Populară Lugansk în punctul de control din Novoşahtinsk, de asemenea situat în regiunea Rostov, la graniţa cu Ucraina.

Potrivit Interfax, care citează un reprezentant al Ministerului Transporturilor din Lugansk, primii 30 de locuitori din această regiune au primit paşaport rusesc.

La 24 aprilie, Putin a semnat un decret vizând atribuirea cetăţeniei ruse după o procedură simplificată locuitorilor din estul prorus al Ucrainei din raţiuni umanitare, iar la 1 mai a anunţat că a extins măsura la toţi ucrainenii care doresc să primească pe cale rapidă paşaport rusesc.

Decizia lui Putin a intervenit în plin proces de transfer al puterii de la preşedintele ucrainean la final de mandat Petro Poroşenko către Volodimir Zelenski, învingătorul alegerilor prezidenţiale din 21 aprilie în Ucraina. 

Atât Poroşenko, cât şi Zelenski au reacţionat virulent împotriva măsurii şi au cerut ţărilor partenere să-şi intensifice presiunile diplomatice şi sancţiunile împotriva Rusiei.

Măsura aprobată la 24 aprilie vizează aproape 4 milioane de persoane care locuiesc în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk, iar cea anunţată la 1 mai ar putea avea consecinţe mult mai largi.

Pașapoartele sunt doar un pretext



Ucrainenii se tem că această măsură ar putea servi ca pretext pentru o viitoare intervenţie militară rusă în această regiune sau că va duce la o situaţie similară conflictelor îngheţate din regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia) sau Transnistria (Republica Moldova), unde Rusia a acordat unilateral cetăţenia sa separatiştilor locali.

La rândul său, Putin insistă asupra faptului că nu există 'nimic straniu' în această măsură, întrucât ea este exclusiv umanitară şi este destinată să apere drepturile acelor ucraineni.

Kievul nu va recunoaşte paşapoartele ruse emise pentru locuitorii regiunilor Lugansk şi Doneţk, a avertizat premierul ucrainean Volodimir Groisman. De asemenea, ministrul ucrainean de externe Pavlo Klimkin a acuzat Rusia de 'o nouă etapă a războiului hibrid' dus împotriva Ucrainei şi a declarat că Kievul pregăteşte măsuri de răspuns. La începutul lunii iunie, în Rada Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a fost depus un proiect de lege privind confiscarea proprietăţilor locuitorilor din Doneţk şi Lugansk care au paşaport rusesc, potrivit portalului RBC.ru. 

Vezi și: Gabriel Leș: Cea mai mare îngrijorare este Rusia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel