Rusia expulzează diplomaţi ca ripostă la măsuri similare

Mai mulți diplomați din ţările baltice vor fi expulzați de Rusia. 

Administraţia Vladimir Putin a anunţat, miercuri, expulzarea unor diplomaţi din Slovacia, Lituania, Letonia şi Estonia, ca reacţie la decizii similare ale acestor ţări, scrie Mediafax. 

"Ambasadorul Slovaciei, L. Regak, a fost convocat la Ministerul rus de Externe. (...) L. Regak a fost informat că, în scop de retorsiune, trei angajaţi ai Ambasadei Slovaciei din Moscova au fost declaraţi persoane non grata", a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova.

Expulzări din Slovacia

Guvernul Slovaciei a anunţat, săptămâna trecută, expulzarea a trei diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Cehia.

Tot miercuri, Moscova a anunţat expulzarea, "în baza principiului reciprocităţii", a doi diplomaţi din cadrul Ambasadei Lituaniei şi a câte unui diplomat din Letonia şi Estonia.

Ţările baltice au anunţat săptămâna trecută expulzarea unor diplomaţi ruşi, în semn de solidaritate cu Cehia, care a cerut plecarea a 18 diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj şi implicare în activităţi ilegale. În replică, Administraţia Vladimir Putin a anunţat expulzarea a 20 de diplomaţi cehi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel