Rusia: Fundaţia opozantului rus Aleksei Navalnîi, desemnată drept 'agent al străinătăţii'

Fundaţia principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a fost desemnată miercuri drept 'agent al străinătăţii', a anunţat Ministerul Justiţiei rus, o măsură care permite o supraveghere sporită a acesteia, potrivit AFP şi Reuters. 

Fundaţia de combatere a corupţiei (FBK), la originea mai multor anchete denunţând corupţia şi stilul de viaţă al elitelor ruse, a fost deja vizat de un caz de 'spălare' de bani şi conturile sale au fost îngheţate în august de către justiţia rusă, făcând obiectul unor percheziţii masive în septembrie.

'Un control al activităţii acestei organizaţii neguvernamentale efectuate de Ministerul Justiţiei a permis să se stabilească faptul că aceasta îndeplineşte funcţiile de agent al străinătăţii', a indicat Ministerul Justiţiei într-un comunicat publicat pe site-ul său. Termenul de 'agent al străinătăţii', introdus prin lege în 2012, desemnează organizaţiile care beneficiază de finanţare dintr-o ţară străină şi care desfăşoară 'activitate politică', un concept extrem de imprecis.

Guvernele occidentale au criticat această lege, care aminteşte de epoca sovietică. În virtutea acestei legi, grupurile societăţii civile desemnate ca 'agenţi ai străinătăţii' trebuie să solicite includerea într-un registru guvernamental, să prezinte rapoarte periodice cu privire la sursele de finanţare, obiectivele lor, modul de cheltuire a banilor şi la cine sunt managerii lor, făcând obiectul unei supravegheri sporite. Directorul Fondului, Ivan Jdanov, a asigurat imediat pe Twitter că organizaţia 'este finanţată doar de cetăţeni ruşi'. 'Nu am primit niciodată nicio finanţare din străinătate', a adăugat el, denunţând o încercare de a 'pune botniţă' fondului.

Autorităţile ruse au declanşat ancheta pentru 'spălare de bani' împotriva FBK în timpul puternicelor acţiuni de protest din vară la Moscova, când locuitorii capitalei ruse protestau în fiecare weekend faţă de excluderea candidaţilor opoziţiei de la alegerile municipale din 8 septembrie. Susţinătorii lui Aleksei Navalnîi s-au aflat în fruntea organizatorilor acestor manifestaţii, dintre care unele au fost reprimate cu brutalitate, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel