Rusia investeşte masiv în Ungaria. Rosatom va construi două noi reactoare nucleară

Fotografie de la Anthony Black, Pexels
Fotografie de la Anthony Black, Pexels

Federaţia Rusă continuă investiţiile în Ungaria, cu două noi reactoare nucleară, în valoare de 12,5 miliarde de euro. 

Compania rusă de stat Rosatom urmează să înceapă construcţia a două noi reactoare nucleare la o centrală electrică din Ungaria. Acordul survine după ce Biroul Naţional pentru Energie Nucleară din Ungaria a aprobat proiectul de extindere a centralei, în continuarea unui acord din 2014 dintre cele două ţări, conform căruia capacitatea nucleară a centralei ar urma să se dubleze.

Proiectul de extindere va avea un cost total estimativ de 12,5 miliarde de euro, din care 10 miliarde de euro provin dintr-un împrumut din partea Rusiei, iar 2,5 miliarde sunt acoperite de guvernul ungar. Presa ungară transmite că lucrările de construcţie ar putea începe în câteva săptămâni.

Comisia Europeană şi-a dat acordul acum cinci ani 

În martie 2017, Comisia Europeană a aprobat planul Budapestei pentru finanţarea proiectului, după ce au fost excluse posibile încălcări ale legislaţiei UE. Cu toate acestea, între timp, Rusia a invadat Ucraina, ceea ce a avut ca rezultat sancţiuni de ordin economic şi energetic din partea UE împotriva guvernului lui Vladimir Putin.

Totuşi, premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, şi guvernul său sunt consideraţi a fi unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Moscovei în interiorul UE şi au decis să meargă înainte cu acest proiect. Unele ţări, precum Austria vecină, se opun extinderii centralei, iar Viena a înaintat o acţiune în vederea anulării la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene - o instanţă care interpretează legislaţia UE pentru a garanta aplicarea acesteia în aceeaşi manieră în toate statele UE şi soluţionează disputele dinte guvernele naţionale şi instituţiile UE.

Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a evidenţiat importanţa noilor reactoare pentru viitorul energetic al Ungariei. În prezent, centrala nucleară are patru reactoare, datând din epoca sovietică, din 1982, şi produce aproximativ 40% din energia electrică a Ungariei.

"Acum este mai clar decât oricând că ţările care deţin energie nucleară şi centrale nuclear-electrice se pot simţi mai sigure din punct de vedere al aprovizionării cu energie. Cu cât mai mare este capacitatea de energie nucleară a unei ţări, cu atât mai sigură va fi aceasta în viitor", a spus Péter Szijjártó, citat de Rador. 

Ungaria refuză să discute despre noi sancțiuni energetice împotriva Rusiei

Ungaria a semnalat că nu este deschisă să discute despre noi sancțiuni energetice împotriva Rusiei, deoarece acestea sunt mai dăunătoare pentru Europa decât Rusia și Ungaria nu poate funcționa fără petrol și gaze rusești, a declarat ministrul Afacerilor Externe și Comerțului, Péter Szijjártó, după o conversație telefonică cu omologul din Estonia, Urmas Reinsalu.

„Acum câteva luni, colegul meu Urmas Reinsalu a devenit din nou ministrul de externe al Estoniei. Am fost mulțumit de (re)numirea lui pentru că am avut o relație personală bună și am putut coopera bine. De asemenea, am fost bucuros să accept invitația lui de a vorbi astăzi la telefon și de a revizui situația actuală de securitate”, a scris Szijjártó pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel