Rusia invită talibani şi responsabili politici afgani la Moscova

Reprezentanţi ai talibanilor şi responsabili politici afgani au fost invitaţi să participe la un eveniment de două zile la Moscova, au anunţat luni surse concordante, în timp ce Rusia încearcă să se implice în negocierile de pace în Afganistan.

Ceremonia, marcând 100 de ani de relaţii diplomatice între Rusia şi Afganistan, va avea loc luni şi marţi, a declarat pentru France Presse Yousof Saha, purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte Hamid Karzai, care s-a îmbarcat luni spre Moscova în fruntea unei mici delegaţii a cărei componenţă nu a fost dezvăluită, scrie Agerpres.

'O întâlnire cu talibanii nu este pe ordinea de zi', a spus Saha. 'Dacă ei vor să se întâlnească cu noi, vom informa mass-media', a adăugat el. Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al talibanilor în Qatar, a confirmat pentru AFP că o delegaţie talibană va asista la eveniment, fără alte detalii. Şeful Înaltului consiliului pentru pace (HPC), care facilitează negocierile dintre guvernul de la Kabul şi insurgenţi, va fi de asemenea prezent la Moscova, potrivit unui purtător de cuvânt al HPC.

Talibanii s-au întâlnit în februarie cu membri ai opoziţiei afgane, condusă de Hamid Karzai, la Moscova. Ei poartă de câteva luni discuţii directe cu Statele Unite, mai ales asupra retragerii forţelor americane în schimbul unor promisiuni legate de combaterea terorismului. Emisarul american pentru pace în Afganistan, Zalmay Khalilzad, doreşte de asemenea încheierea unui acord de încetare a focului şi stabilirea unui dialog 'intra-afgan'. Ultima reuniune, la mijlocul lunii mai la Doha, nu pare să fi permis progresul în aceste chestiuni-cheie.

Guvernul preşedintelui Ashraf Ghani este scos din aceste discuţii bilaterale, despre care afirmă că subminează suveranitatea naţională afgană. Talibanii, care deţin o delegaţie politică în Qatar, s-au întâlnit de atunci separat cu reprezentantul special al Uniunii Europene Ronald Kobia şi cu emisarul special german Markus Potzel. La sfârşitul lunii aprilie, şeful Misiunii Naţiunilor Unite în Afganistan, Tadamichi Yamamoto, s-a dus de asemenea în Qatar. Moscova pare să câştige influenţă asupra procesului de pace. În aprilie, Statele Unite au anunţat că au ajuns la un acord cu Rusia şi China cu privire la termenii negocierilor asupra Afganistanului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel