Franţa şi Germania au jucat din nou 'cartea temperării' marţi seara în criza dintre Rusia şi Consiliul Europei, asigurând Moscova că 'îşi are locul' în acest organism paneuropean, notează France Presse, potrivit AGERPRES.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel l-au asigurat pe preşedintele rus Vladimir Putin că 'Rusia îşi are locul (în Consiliul Europei) şi au subliniat importanţa găsirii unei soluţii rapide care să permită menţinerea acesteia (în cadrul instituţiei), cu toate drepturile şi obligaţiile care îi revin', a indicat Palatul Elysee după o convorbire telefonică avută între cei trei lideri.
Franţa prezidează de săptămâna trecută Consiliul Europei, având sarcina dificilă de a scoate organizaţia paneuropeană de apărare a drepturilor omului din criza sa cu Rusia. Pentru a sancţiona anexarea Crimeii de către Moscova, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a suspendat dreptul de vot în 2014 pentru delegaţia rusă. Moscova a replicat prin politica 'scaunului gol'.
Din 2017, Rusia nu şi-a mai achitat contribuţia de 33 milioane de euro la bugetul anual al Consiliului Europei (CE). Conform regulilor Consiliului, un stat membru care nu-şi plăteşte contribuţia riscă excluderea după doi ani, începând cu luna iunie pentru Rusia. Aceasta înseamnă că Moscova nu va participa în iunie la alegerea noului secretar general al organizaţiei, o posibilitate care, potrivit Rusiei, ar putea să însemne plecarea sa din CE. Or, miniştrii statelor membre ale Consiliului Europei au afirmat la 17 mai - într-o declaraţie prudentă - că ei 'lansează un apel la participarea delegaţiilor din toate statele membre' la sesiunea din iunie. Această nouă poziţie a Consiliului Europei a provocat indignarea Kievului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News