Jurnaliștii din presa de stat din Rusia vor fi printre primii vaccinați anti-COVID. Mulți dintre ei refuză vaccinarea.
Jurnaliştii ruşi de la agenţia de presă RIA şi de la compania VGTRK, deţinătoarea canalelor de ştiri Rusia-1 şi Rusia-24, vor fi printre primii beneficiari ai vaccinului Sputnik-V, transmite Agerpres, citând Reuters.
Patru jurnaliști din cele două instituţii de stat au declarat agenţiei Reuters că li s-a oferit vaccinul, ca voluntari, în afara campaniei de testare clinică. Unul din angajaţii RIA a adăugat că are impresia că majoritatea colegilor săi au refuzat oferta. Un jurnalist de la VGTRK a declarat de asemenea că mulţi colegi nu au acceptat să se vaccineze.
RIA a confirmat programul de vaccinare, arătând într-un comunicat că "am asigurat angajaţilor care lucrează permanent în redacţie (nu de la distanţă), la evenimente şi pe teren opţiunea de a primi un vaccin Sputnik V". Agenţia nu a precizat câţi jurnalişti au fost vaccinaţi, iar VGTRK nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta. Fiecare din cele două instituţii are sute de angajaţi. La sediile lor din Moscova, cei care au discutat cu Reuters au declarat că li s-a făcut un control medical general şi teste PCR şi de anticorpi pentru coronavirus.
În Rusia a început deja vaccinarea categoriilor de populaţie considerate cele mai vulnerabile, în paralel cu testarea pe scară largă. Ministerul sănătăţii de la Moscova a anunţat săptămâna aceasta că în cadrul programului au primit vaccinul 400 de persoane. Pe lista profesiilor considerate de risc se regăsesc angajaţii din sistemul sanitar, personalul din învăţământ şi jurnaliştii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu