Rusia a întrerupt, miercuri, livrările de gaz către Ucraina, din cauza unei noi întârzieri de plată din partea Kievului. Măsura, avertizează Gazprom, comportă „riscuri grave" de perturbare a alimentării cu gaze a Europei.
Livrările de gaz rusesc către Ucraina au fost întrerupte pe timpul verii, dar alimentarea se reluase la 12 octombrie, grație unui acord mediat de Uniunea Europeană, conform căruia Kievul trebuie să plătească în avans volumele de gaz pe care dorește să le achiziționeze de la Gazprom.
Miercuri, la ora 7:00 GMT (9:00, ora României), societatea ucraineană „Naftogaz a tras totalitatea volumelor de gaze rusești plătite în avans” și nu a făcut niciun fel de plată pentru o nouă achiziție, a explicat Gazprom într-un comunicat citat de digi24.ro.
Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, declara încă de marți că Rusia va opri livrările de gaze naturale spre Ucraina, marți sau miercuri, deoarece Kievul nu a achitat în avans fondurile necesare pentru achizițiile de gaze. În plus, avertiza ministrul rus, Moscova ar putea opri și livrările de cărbune spre Ucraina, ca măsură de răspuns la faptul că Ucraina, invocând un sabotaj, a întrerupt zilele trecute furnizarea de curent electric către peninsula Crimeea, anexată de Rusia.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu