Rusia susține că nu este afectată financiar de război. Ministrul Finațelor preconizează o creştere a economiei de 2,5%

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

PIB-ul Rusiei va creşte anul acesta cu 2,5% sau mai mult, în timp ce inflaţia ar urma să se situeze la aproximativ 6%, a estimat ministrul Finanţelor, Anton Siluanov, într-un interviu acordat postului chinez de televiziune CGTV, transmite Reuters.

În aprilie, autorităţile de la Moscova au îmbunătăţit prognoza de creştere a economiei în 2023 la 1,2%, după ce anterior previzionaseră un declin de 0,8%.

Banca Centrală a Rusiei estimează anul acesta o creştere a economiei între 1,5% şi 2,5%.

"Dacă anul trecut economia s-a contractat cu 2,1%, anul acesta ne aşteptăm la o redresare la aproximativ 2,5%, poate chiar mai mult", a declarat Siluanov.

El a estimat că inflaţia va reveni la ţinta de 4% în 2024.

Banca Centrală a Rusiei estimează anul acesta o scădere a inflaţiei la 5% - 6,5%.

"Împreună cu Banca Centrală a Rusiei vom lua toate măsurile necesare pentru a readuce inflaţia spre ţinta noastră", a afirmat ministrul Finanţelor, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel