Rusia a ordonat dezinfectarea tuturor navelor din Iran, Italia şi Coreea de Sud care sosesc în două porturi ruse de la Marea Neagră, în contextul epidemiei de coronavirus, arată un document oficial obţinut de Reuters.
Publicitate
Serviciul federal rus pentru Protecţia Consumatorilor a dispus dezinfectarea obligatorie a tuturor navelor din Iran, Italia şi Coreea de Sud care sosesc în porturile ruse Novorosisk şi Iuzhnaia Ozereievka, în Marea Neagră.
Nu este clar cum vor fi dezinfectate navele.
Un oficial din Novorosisk a declarat pentru agenţia Reuters că în acest port nu sosesc multe vase din Iran, Italia şi Coreea de Sud, dar a subliniat că, în contextul procedurilor pentru dezinfectare, "sunt posibile întârzieri".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu