EXCLUSIV  Rusia, prăbușire de la 134 de miliarde la 1,2 miliarde, la încasări. Chifu: ”Adică nimic... e pe roșu. E la zero”. A ajuns să producă mașini noi fără ABS și fără airbag

Rusia traversează o perioadă de colaps financiar masiv / Freepik
Rusia traversează o perioadă de colaps financiar masiv / Freepik

Analistul de politică externă Iulian Chifu a afirmat că Rusia e în plin colaps financiar, iar declinul va continua să se adâncească şi anul viitor.

Alegeri prezidentiale 2024

Economia Rusiei, care prindea viteză la începutul anului 2022, s-a contractat în al doilea trimestru (primul în care impactul războiului s-a resimțit complet). Datele prezentate vineri arată că produsul intern brut s-a contractat pentru prima dată în mai mult de un an, scăzând cu 4,7% în ritm anual, potrivit prognozei a 12 analiști intervievați de Bloomberg. Șocul sancțiunilor internaționale din cauza războiului a perturbat comerțul și a paralizat industrii precum cea a producției de automobile. Deși declinul economiei se dovedește până acum mai puțin abrupt decât se prognoza inițial, banca centrală estimează că prăbușirea se va agrava în trimestrele următoare și nu se așteaptă la o redresare până în a doua jumătate a anului viitor.

În lumina datelor amintite mai sus, analistul de politică externă Iulian Chifu a venit cu următoarele completări: "În primele şase luni ale anului, plusul la încasări al Federaţiei Ruse era undeva la 134 de miliarde de dolari, petrol şi gaze. Trimestrul III al acestui an Federaţia Rusă îl încheie cu doar 1,2 miliarde. Adică nimic... e pe roşu. E la zero. Gândiţi-vă că bugetul Federaţiei Ruse este alcătuit, peste 50%, din exporturile de petrol şi gaze. Să nu uităm şi de vânzările de armament. După distracţia din Ucraina şi performanţele înregistrate de diferitele categorii de arme, a scăzut în mod dramatic şi vânzarea de armament. (...)". 

Bogdan Chirieac a intervenit: "Spuneţi că de la 130 de miliarde la 1 miliard, pe plus, ar fi din cauză că Federaţia Rusă a tăiat în trimestrul III conducta Nord Stream 1?"

Iulian Chifu: Nu numai. Relevanţa este multiplă. Principalele resurse financiare vin din petrol. Petrolul are preţul cel mai bun, gazul este secundar. Sigur, noi suntem dependenţi de gaz şi dependenţa de gaz face ca acesta să aibă un anumit preţ. Dar preţul nu merge în Federaţia Rusă. Odată ce a diminuat, a amânat, pe urmă a tăiat livrările, Federaţia Rusă nu mai încasează. Nu uitaţi că din decembrie UE nu va mai importa un gram de petrol, cu excepţia aceluia din conducte pentru statele care nu au ieşire la mare (Ungaria, Cehia, Slovacia etc.). Dar în rest, nu va mai vinde petrol în Europa. Sigur, preţul cu care se vinde în Europa e preţ de piaţă, are un alt nivel, iar preţul cu care-l vinzi în Extremul Orient, China etc. e cu totul şi cu totul altul şi merge atât timp cât n-ai satisfăcut cererea de acolo. Şi atunci, mai bine ardem gazul la frontiera cu Finlanda decât să-l dăm în Europa.

Bogdan Chirieac: Credeţi că, în disperare de cauză, Rusia ar putea să dea drumul la gaz pe conductă către Europa?

Iulian Chifu: Nu cred nimic în momentul de faţă. Ne uităm la toate scenariile. Privim echilibrat, adică şi semnalele care vin din cifre şi posibilităţile alternative pe care le are  la dispoziţie. Inclusiv la autovehicule... Rusia, în momentul de faţă, produce 10% din autovehicule, a trebuit să schimbe legea ca să modifice condiţiile în care pot vinde un autovehicul, de exemplu -  Lada fără ABS, fără airbag, fără alte instrumente care, de altfel, sunt uzuale.

Europa va interzice importurile de petrol din Rusia începând cu 5 decembrie. Acum importă 1 milion de barili pe zi

UE va interzice importurile de petrol rusesc începând cu 5 decembrie – în pofida faptului că blocul încă se încarcă cu ţiţei rusesc cu câteva luni înainte de iarnă, pe fondul crizei energetice actuale. Embargoul este de aşteptat să reducă aproximativ 90% din importurile de ţiţei rusesc către UE, scrie Business Insider. Interdicţia în curs acoperă mărfurile transportate prin nave, dar nu include petrolul transportat prin conducte.

Europa a importat aproximativ 1 milion de barili pe zi în săptămâna încheiată pe 2 septembrie, marcând un maxim de patru săptămâni, potrivit unei analize Bloomberg bazată pe datele de urmărire a navelor. Datele sunt, de asemenea, în creştere faţă de cei 890.000 de barili înregistraţi în urmă cu o lună, în august. Maximul post-invazie a fost de 1,28 milioane de barili pe zi în iunie, potrivit datelor publicate luni. Se aşteaptă ca UE să-şi încetinească achiziţiile de petrol rusesc cu cel puţin o lună înainte de interdicţia din 5 decembrie, pentru a asigura cu succes încheierea importurilor până la termenul limită.

Analiza publicată de Bloomberg subliniază dependenţa Europei de energia rusă şi provocările cu care se confruntă în încercarea de a renunţa la petrolul şi gazele gigantul energetic. În 2021, Europa a importat aproximativ jumătate din produsele petroliere ale Rusiei şi trei sferturi din gazele sale naturale, potrivit Administraţiei americane pentru informaţii în domeniul energiei. Embargoul petrolier al Europei vine, de asemenea, într-un moment dificil pentru piaţa de energie, care se confrunta deja cu o criză a aprovizionării chiar înainte de invazia Rusiei în Ucraina, la începutul acestui an.

Emisiunea integrală aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel