Personal medical din Rusia anunță că se reia vaccinarea noilor voluntari în cadrul testelor pentru vaccinul împotriva COVID-19.
Rusia a reluat vaccinarea noilor voluntari în cadrul testelor clinice efectuate pentru dezvoltarea vaccinului împotriva COVID-19 Sputnik V după o scurtă pauză, a anunţat personalul de la şase din 29 de clinici în care se desfăşoară cercetările, în timp ce Moscova doreşte accelerarea planurilor pentru inocularea populaţiei, relatează joi Reuters, scerie Agerpres.
La sfârşitul lunii octombrie, opt clinici au declarat pentru Reuters că studiul clinic a fost temporar întrerupt pentru voluntari noi, unele clinici menţionând cererea mare şi o cantitate prea mică de doze.
Alexander Gintsburg, directorul Institutul Gamalei din Moscova, care a dezvoltat şi fabricat vaccinul, a declarat la acea vreme că primirea noilor voluntari a încetinit din cauza unei decizii de concentrare a atenţiei asupra injectării cu a doua doză a celor deja vaccinaţi.
"Vaccinarea a fost reluată. Începând de luni, efectuăm din nou prima componentă (a vaccinului cu două doze)", a declarat pentru Reuters un membru al personalului de la Clinica Numărul 46 din Moscova.
Reporterii Reuters au observat cozi formate de persoane care aşteptau să facă analize medicale pre-vaccinare la trei clinici în care se desfăşoară teste clinice din Moscova, luni, miercuri şi joi.
"Am reluat vaccinarea. Foarte mulţi oameni vin să fie injectaţi", a declarat un lucrător sanitar de la Clinica numărul 170.
Începând din 11 noiembrie, peste 20.000 de voluntari primiseră prima dintre cele două doze şi peste 16.000 de voluntari au primit prima şi a doua doză, conform Fondului Rus de Investiţii Directe (RDIF). Dezvoltatorii de vaccinuri intenţionează să administreze iniţial vaccinul unui număr de 40.000 de persoane.
RDIF, care susţine şi comercializează vaccinul, a indicat că studiul clinic nu a fost niciodată suspendat. "Numărul primelor doze a fost redus pentru a se micşora diferenţa şi pentru a vaccina mai multe persoane cu a doua doză... Nu există o insuficienţă a dozelor", a precizat un purtător de cuvânt al RDIF.
Unui număr de peste 19.000 de participanţi li s-au administrat ambele doze, a adăugat el.
Alexei Kuznetsov, asistent al ministrului Sănătăţii, a declarat: "Studiul clinic se desfăşoară conform planului. În acelaşi timp, un studiu care implică voluntari cu vârsta peste 60 de ani continuă".
Oficialii ruşi şi dezvoltatorii de vaccinuri au subliniat anterior provocările aduse de grăbirea producţiei vaccinului Sputnik V, iar estimările iniţiale de 30 de milioane de doze produse până la sfârşitul anului au fost revizuite luna trecută de către ministrul Industriei la doar circa 2 milioane de doze.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat în octombrie că Rusia se confruntă cu provocări în ceea ce priveşte extinderea producţiei din cauza problemelor legate de disponibilitatea echipamentelor, dar şi-a exprimat speranţa că vaccinarea în masă va începe până la sfârşitul anului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu