Rusia susține că se ocupă de coordonarea politicilor publice din Orientul Mijlociu împreună cu China.
Rusia a a susținut că se ocupă de coordonarea politicilor publice din Orientul Mijlociu și Africa de Nord împreună cu China, un aliat din ce în ce mai apropiat al președintelui Vladimir Putin, transmite Reuters.
Astfel, Rusia a anunțat că ministrul adjunct de Externe, Mihail Bogdanov, a purtat discuții la Doha cu Zhai Jun, trimisul special al Chinei pentru Orientul Mijlociu, întâlnire în cadrul căreia cei doi au făcut schimb de opinii asupra conflictului dintre Israel și grupul palestinian Hamas care conduce Fâșia Gaza.
"S-a confirmat concentrarea constantă a Moscovei și a Beijingului privind coordonarea strânsă a eforturilor în interesul de soluționare politică a acestei crize, dar și altor crize din Orientul Mijlociu și regiunea Africii de Nord...", se arată într-un comunicat al ministerului de Externe al Rusiei.
Rusia se vede ca un potențial broker între Israel și Hamas, care a declanșat criza actuală cu o un asalt-surpriză din 7 octombrie, în urma căruia au murit 1.400 de oameni. Israelul a răspuns cu numeroase bombardamente aeriene, despre care autoritățile din Gaza spun că le-au ucis peste 3.500 de palestinieni și a lăsat peste 12.000 de răniți.
Moscova a încercat să pună o parte din vina pentru criză pe umerii SUA, cel mai puternic aliat al Ucrainei, împotriva căreia Rusia a început o invazie totală anul trecut.
O rezoluție elaborată de Rusia Consiliului de Securitate al ONU, în care Moscova a cerut o încetare a focului în Gaza, dar și eliberarea ostaticilor, accesul umanitar și evacuarea civililor aflați în nevoie, nu a reușit să treacă luni. Textul comunicatului a condamnat violența împotriva civililor și toate actele terorismului, dar nu a evidențiat Hamas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu