Rusia: SUA sunt un periol pentru securitatea Europei

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, general-maiorul Igor Konașenkov, consideră că Statele Unite ale Americii (SUA) sunt cele care creează o amenințare la adresa securității Europei.

"Adevărata amenințare la adresa securității o constituie nu Rusia, ci alimentarea Europei cu arme și militari care nu sunt câtuși de puțin de origine europeană", a spus Konașenkov.

Generalul rus a amintit de construcția și amplasarea în Polonia și România a unor elemente ale sistemului american de apărare antirachetă, de viitoarea amplasare în Letonia, Lituania, Estonia și Polonia a unor unități ale forțelor NATO, formate în mare parte din militari ai SUA, precum și de viitoarea trimitere în Norvegia, care se învecinează cu Rusia, a unor militari din cadrul unităților de pușcași marini americani, scrie Agerpres.

Anterior, reprezentantul oficial al Departamentului de Stat al SUA, contra-amiralul John Kirby a declarat ca prezența de sisteme de rachete S-400 și a sistemelor operativ-tactice Iskander în Kaliningrad constituie "o amenințare la adresa securității europene".

"Nu trebuie să fii contra-amiral ca să înțelegi un lucru simplu: toate amenințările actuale la adresa securității europene sunt urmarea politicii militare a SUA din ultimii zece ani", a subliniat Konașenkov.

"Fostul contra-amiral al SUA, iar în prezent reprezentant oficial al Departamentului de Stat american ar fi trebuit să știe că regiunea Kaliningrad este parte integrantă a Federației Ruse. Este posibil ca problemele ce țin de asigurarea securității naționale a SUA și amplasarea pe teritoriul acestei țări a unor unități ale armatei americane să nu mai facă parte din competențele președintelui SUA și să fie rezolvate pe calea discuțiilor sau a votului cu colegii lui din alte țări, însă în Federația Rusă asigurarea securității statului constituie exclusiv prerogativa conducerii țării noastre", a mai spus generalul rus.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel