Rusia - Ucraina. Preşedinta Slovaciei ratifică un pact militar cu SUA, pe fondul protestelor din Bratislava - Video

Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, a ratificat un acord militar controversat cu Statele Unite, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina şi al creşterii temerilor în Europa de Est asupra unei posibile invazii, informează joi DPA. 

Ratificarea înseamnă că tratatul este acum valabil din punct de vedere legal, potrivit unui comunicat emis de cancelaria prezidenţială miercuri seară. Acordul a fost deja semnat de secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul slovac al apărării Jaroslav Nad la 3 februarie, la Washington.

Tratatul permite SUA să extindă două aeroporturi militare în Sliac şi Kuchyna

Tratatul permite SUA să extindă două aeroporturi militare în ţară, Sliac şi Kuchyna. Parlamentul slovac a aprobat, de asemenea, tratatul internaţional miercuri, după o dezbatere umbrită de o încăierare provocată de parlamentari de extremă dreaptă.

Protest împotriva acordului, în fața clădirii parlamentului din Bratislava

Între timp, câteva mii de oameni au ieşit în stradă pentru a demonstra împotriva acordului în faţa clădirii parlamentului din Bratislava. Sondajele arată că majoritatea populaţiei se opune tratatului şi unii oponenţi au lansat o petiţie pentru a cere un referendum.

VIDEO

Youtube video image

Opoziția spune că Zuzana Caputova a semnat tratatul fără a aştepta un eventual referendum

Partidele de opoziţie afirmă de asemenea că Zuzana Caputova a semnat tratatul fără a aştepta un eventual referendum, acuzând-o că este prea grăbită şi nedemocratică. Pe de altă parte, politicieni guvernamentali spun că fake news-urile au provocat opoziţia larg răspândită faţă de tratat.

Ce spune o parlamentară germană născută în Slovacia

'Protestele din Slovacia împotriva acordului militar cu SUA sunt rezultatul unor campanii de dezinformare ţintite', a declarat o parlamentară germană născută în Slovacia pentru DPA. Renata Alt (FDP, Partidul Liber Democrat n.r.), care prezidează Comitetul pentru Drepturile Omului şi Asistenţă Umanitară, a condamnat bătaia din parlamentul slovac, declarând că prin 'aceste scene tulburătoare se joacă doar cum cântă Rusia'.

Tratatul intervine pe măsură ce tensiunile cresc în Europa de Est, cu temeri că Rusia ar intenţiona să invadeze Ucraina, după o acumulare masivă de trupe de-a lungul graniţelor acestei ţări, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel