Compania aeriană rusă Aeroflot a anulat marţi toate punctele de loialitate unui pasager care a înşelat-o cu privire la greutatea pisicii sale, prea grea pentru a călători în cabină, pe care a înlocuit-o cu un alt animal la îmbarcare, informează AFP, scrie Agerpres.
Mihail Galin a povestit săptămâna trecută pe Facebook cum motanul său, Victor, a fost considerat prea greu pentru a fi acceptat în cabină în timpul unei escale la Moscova, în timpul unui zbor din Letonia către Vladivostok (Extremul Orient rus).
"La cântărire, animalul avea peste 10 kg, o greutate neautorizată în cabină", în condiţiile în care limita la Aeroflot este de 8 kg, a explicat tânărul.
Pentru că nu putea să-şi abandoneze pisica, Galin a amânat plecarea din Moscova şi a început să caute o "pisică similară, dar mai uşoară".
A doua zi s-a întors la aeroport cu "pisica, cu dublura acesteia şi cu proprietarii" şi a reuşit să îşi facă check-in-ul la clasa business cu pisica sa, după ce prezentase dublura la îmbarcare.
Pe Facebook, tânărul a postat o poză în compania lui Victor, instalat confortabil în avion, cu un pahar de şampanie alături.
Însă Aeroflot nu a apreciat stratagema tânărului şi, după ce a apelat la imaginile furnizate de camerele de supraveghere, a dovedit că Victor a fost înlocuit în timpul îmbarcării "cu un animal similar, cu o greutate de 7 kg".
Drept urmare, Aeroflot a luat decizia de a-l elimina pe tânăr din programul său de loialitate, anulându-i toate milele strânse în urma călătoriilor.
Potrivit conturilor sale de pe reţelele de socializare, Galin este un călător pasionat, presa rusă susţinând că acesta adunase 400.000 de mile, echivalentul unor zboruri în valoare de mii de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News