Rusia: Un tribunal moscovit a dispus eliberarea tânărului actor Pavel Ustinov

Un tribunal din Moscova a decis vineri punerea în libertatea a lui Pavel Ustinov, un actor a cărui condamnare în legătură cu o demonstraţie a opoziţiei a provocat proteste publice, transmite Reuters.

Ustinov (23 de ani) a fost condamnat luni pentru că ar fi agresat fizic un ofiţer de poliţie în timpul arestării sale, survenite la un miting al opoziţiei la Moscova, pe 3 august, acuzaţii respinse de actor.

Instanţa a decis vineri că Pavel Ustinov trebuie să fie pus în libertate până la judecarea apelului său la hotărârea de condamnare la trei ani şi jumătate de închisoare.

Susţinătorii actorului s-au revoltat în special împotriva faptului că justiţia a refuzat să examineze o înregistrare video care dovedeşte, în opinia acestora, nevinovăţia lui Ustinov.

Imaginile respective, difuzate de reţelele sociale şi de media, arată cum poliţiştii care acţionau pentru a înăbuşi revolta se aruncă asupra lui Pavel Ustinov în timp ce acesta stă cu telefonul mobil în mână, printre alţi trecători. Tânărul are un gest de retragere, după care este pus la pământ şi începe să fie lovit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel