Rusia va face ''maximum de eforturi'' pentru a împiedica un război nuclear, după revizuirea doctrinei nucleare

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Kremlinul a declarat că Rusia va depune „maximum de eforturi” pentru a evita izbucnirea unui război nuclear, după ce Vladimir Putin a modificat doctrina nucleară a statului rus, în contextul războiului ilegal din Ucraina.

Am subliniat că, urmându-ne doctrina, Rusia adoptă o poziţie responsabilă pentru a face maximum de eforturi astfel încât să nu permită un asemenea conflict, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, care şi-a exprimat speranţa că şi alte ţări vor adopta această poziţie responsabilă.

El a refuzat să comenteze acuzaţia că Rusia a lansat o rachetă intercontinentală împotriva Ucrainei.

Nu am nimic de spus pe această temă, a afirmat Peskov.

Putin a semnat marţi un decret ce extinde posibilităţile de recurgere la arma nucleară, la scurt timp după ce SUA au autorizat Kievul să folosească rachete cu rază lungă de acțiune

Media ucrainene au identificat racheta intercontinentală rusă lansată joi asupra oraşului ucrainean Dnipro drept una de tipul RS-26 Rubej. Acest model de rachetă are o rază de acţiune de 5.800 km.

Kremlinul a afirmat, de asemenea, că nu are comentarii de făcut despre faptul că Ucraina a lansat rachete britanice Storm Shadow asupra Rusiei, precizând că eventuale comentarii pot fi făcute de armata rusă.

Pe de altă parte, MAE rus a anunţat că Moscova este gata să ia în considerare orice iniţiativă realistă pentru pace care ţine cont de interesele Rusiei şi de situaţia din teren.

Suntem deschişi la negocieri, suntem gata să analizăm orice iniţiativă realistă, evident nepolitizată, a spus purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.

Aş dori să subliniez din nou: cuvântul-cheie este luarea în calcul a intereselor ţării noastre, a situaţiei actuale de pe front şi a garanţiilor de respectare a acordurilor, a explicat ea.

În a 1000-a zi a ofensivei sale contra Ucrainei, Vladimir Putin a semnat marţi un decret ce extinde posibilităţile de recurgere la arma nucleară, la scurt timp după ce Statele Unite au autorizat Kievul să folosească rachete de producţie americană cu rază lungă de acţiune ATACMS pentru a lovi în interiorul teritoriului rus.

La finalul lunii septembrie, Putin avertizase că orice atac efectuat de o ţară non-nucleară, dar susţinută de o putere ce dispune de armă atomică ar putea fi considerat drept o agresiune comună, ceea ce poate implica o recurgere la arma nucleară. Această revizuire a doctrinei nucleare ruse a fost denunţată pe scară largă de către ţările occidentale, conform Agerpres. 

CITEȘTE ȘI: Nordicii se pregătesc pentru un dezastru nuclear: Iod, adăposturi și obligații de apărare, pe fondul riscurilor tot mai mari de război cu Rusia

Cât de reală e amenințarea cu arme nucleare venită din Rusia. Chirieac: Pacea pare tot mai îndepărtată, indiferent de ce a promis Donald Trump

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel