Rusia vrea să organizeze o alternativă a Jocurilor Olimpice. Putin a dat ordin ca până la 1 iulie să se conceptualizeze competiția

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus miercuri guvernului său să organizeze în 2024 Jocurile BRICS (alianţă din care fac parte Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), ca alternativă la Jocurile Olimpice, transmite EFE.

 

Putin i-a dat premierului Mihail Mişustin termen până la 1 iulie pentru a prezenta propuneri în acest sens, potrivit Kremlinului. Această chestiune ar putea fi tratată la summitul BRICS care va avea loc la Johannesburg în august, unde liderul rus ar putea călători.

La începutul lunii mai, Putin i-a acuzat pe oficialii organizaţiilor sportive internaţionale că 'fac rău mişcării olimpice internaţionale', în condiţiile în care, în opinia sa, sportul ar trebui să servească drept punte între popoare şi ţări, 'mai ales când există conflicte'.

Iniţiativa aparţine ministrului sportului, Oleg Matiţin, care în martie a propus şi găzduirea primelor Jocuri ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO), care include ţări precum China, India, Pakistan şi republicile din Asia Centrală.

'Misiunea noastră comună este să facem tot posibilul pentru ca sportivii şi competiţiile internaţionale majore să nu fie obiectul unor jocuri politice. Acest lucru este posibil doar în condiţii de egalitate în drepturi şi respect între toţi participanţii săi', a spus Matiţin.

Rusia s-a concentrat în ultimele luni pe obţinerea de sprijin pentru a-şi apăra participarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda faptului că Ucraina şi multe ţări occidentale se opun acesteia din cauza intervenţiei militare ruse în Ucraina. Recent, asociaţiile comitetelor olimpice din Asia şi Africa şi-au dat acordul în vederea participării sportivilor ruşi şi belaruşi la Jocurile Olimpice de la Paris.

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a recomandat în martie reintegrarea sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale, sub drapel neutru şi 'cu titlu individual', cu condiţia ca aceştia să nu fi susţinut activ războiul din Ucraina.

CIO a respins totodată participarea echipelor naţionale şi a sportivilor care susţin războiul sau aparţin unor cluburi legate de Armată şi forţe de securitate, precum CSKA Moscova.

Potrivit lui Matiţin, dacă sportivii ruşi participă la fazele de calificare ale disciplinelor lor şi condiţiile CIO nu se schimbă semnificativ, 'numărul maxim de participanţi din partea rusă va fi de aproximativ 180 de sportivi', scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel