Militarii ruşi au sustras softurile de la Centrala de la Cernobîl, având suspiciunea că acolo se producea armament nuclear.
Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parţial nefuncţional, după ce militarii ruşi au furat, în timpul ocupaţiei din lunile februarie şi martie, softurile echipamentelor, a declarat, pentru Agerpres, directorul adjunct al centrului, Olexandr Barsukov.
Potrivit sursei citate, armata Rusiei ar fi sustras hardurile calculatoarelor şi programele cu care lucrau specialiştii Centrului de măsurare a radioactivităţii, având suspiciunea că în aceste laboratoare Ucraina ar crea armament nuclear.
"Când ocupanţii au intrat aici, din relatările celor care au rămas aici, au fost desfăcute toate calculatoarele. Ei susţineau că noi aici ne pregăteam pentru crearea armamentului nuclear. Era o informaţie falsă. Au stricat toate computerele şi softul cu care lucrau toate echipamentele pe care le avem aici. Probabil au căutat informaţii. Au scos toate hardurile şi le-au aruncat prin jur. Am încercat să le căutăm şi să le montăm din nou, dar până acum acest lucru a fost imposibil. Conducerea unităţii noastre duce tratative cu diferite companii, inclusiv cu companiile care ne-au furnizat aceste echipamente. Comisia Europeană ne-a ajutat să creăm acest laborator şi în scurt timp ne-au promis că ne vor aduce softuri noi şi vom încerca să repornim aceste echipamente", a afirmat Olexandr Barsukov.
În prezent, datele cu privire la radioactivitatea din perimetrul protejat al centralei atomice au fost colectate cu ajutorul altui sistem care include 39 de senzori amplasaţi în diferite puncte din zona de excludere şi care transmit informaţii cu privire la nivelul radiaţiilor.
Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl este administrat de Întreprinderea de stat specializată "Ecocentru".
Centrala de la Cernobîl, care a fost afectată de explozia de la 26 aprilie 1986, s-a aflat sub controlul militarilor ruşi în perioada 24 februarie - 31 martie, timp în care aproximativ 1.000 de soldaţi au staţionat în zona de excludere, scrie Agerpres.
Participarea Rusiei la reuniunea ministerială a G20 din Indonezia a fost 'absurdă' şi 'a echivalat cu invitarea unui piroman la o întâlnire a pompierilor', a criticat sâmbătă ministrul canadian de finanţe, Chrystia Freeland, citată de AFP.
'Ne-am opus ferm şi cu claritate prezenţei oficialilor ruşi', a declarat vicepremierul canadian, care are rădăcini ucrainene, în cadrul unui briefing de presă telefonic.
'Invazia ilegală' a Ucrainei de către Rusia este singura responsabilă pentru 'consecinţele economice' suferite în prezent în întreaga lume, a adăugat Chrystia Freeland, înainte de a ataca delegaţia rusă.
'Tehnocraţii economici ruşi care lucrează pentru a finanţa maşina de război a lui Putin sunt personal complici la crimele de război ale Rusiei, la fel ca generalii săi', a spus ea.
Reuniunea miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale ai G20 din Indonezia s-a încheiat sâmbătă fără un comunicat comun, după dezacorduri cu privire la ofensiva rusă în Ucraina (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu