Ruşii vor să introducă RUBLA ca unică monedă în Herson de la 1 mai

Fotografie creată de Anna Tis, de la Pexels
Fotografie creată de Anna Tis, de la Pexels

Presa de stat din Rusia anunţă că regiunea ucraineană Herson va trece la rublă de la 1 mai. 

Vicepreședintele administrației regiunii, Kirill Stremousov, a declarat pentru agenția de știri RIA-Novosti că perioada de tranziție va dura până la patru luni, timp în care vor fi în circulație atât rubla rusească, cât și grivna ucraineană. După aceea, va avea loc o tranziție completă la rublă.

CNN notează că nu a reușit să verifice în mod independent declarația lui Stremousov.

Rapoarte anterioare au confirmat că forțele rusești au instalat marți un nou guvern local în Herson.

Acest lucru a avut loc la câteva zile după ce forțele rusești au preluat controlul asupra clădirii Consiliului Local din Herson, înlăturând guvernul ales, scrie Mediafax.

Zelenski anunţase abandonarea negocierilor, în caz de pseudoreferendumuri la Herson 

Kievul va abandona negocierile cu Moscova dacă militarii săi, baricadaţi în vastul complex siderurgic Azovstal din Mariupol, în sud-estul Ucrainei, sunt ucişi de armata rusă, a reiterat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de AFP.

"Dacă oamenii noştri sunt ucişi la Mariupol şi dacă pseudoreferendumuri sunt organizate în regiunea Herson (sud), Ucraina se va retrage din orice proces de negociere", a afirmat Zelenski în cursul unei conferinţe de presă la Kiev.

Liderul ucrainean a cerut din nou sâmbătă o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin "pentru a pune capăt războiului".

"Cred că cel care a început acest război va fi putea şi să-i pună capăt", a afirmat Zelenski într-o conferinţă de presă susţinută în interiorul unei staţii de metrou din centrul Kievului, reiterând că "nu se teme să-l întâlnească pe Putin" dacă aceasta ar permite să se ajungă la un acord de pace între Rusia şi Ucraina, scrie Agerpres.

Marea Britanie a trimis peste 5.000 de rachete antitanc în Ucraina

Ministerul britanic al Apărării a furnizat cele mai recente date privind ajutorul trimis Ucrainei, în contextul războiului. Cele mai recente cifre arată că au fost trimise Ucrainei și 4,5 tone de explozibili și cinci sisteme de apărare aeriană.

Ministerul a transmis: „Marea Britanie continuă să ofere ajutor militar, în timp ce Ucraina luptă împotriva invaziei ilegale a președintelui Putin.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel