Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat vineri, că Ruxandra Cibu Deaconu, liderul organizaţiei judeţene, este candidatul partidului pentru postul de primar al municipiului Sibiu.
Ruxandra Cibu-Deaconu este preşedinta filialei judeţene a USR Sibiu şi consilier judeţean, aleasă în 2020. Este membru în comisia ATOP (de ordine publică), unde a avut numeroase iniţiative şi contribuţii, printre care 'Da, vieţi fără droguri', organizată de IPJ Sibiu.
'Am primit din partea colegilor această misiune, de a candida la Primăria Municipiului Sibiu pentru funcţia de primar, şi am acceptat-o nu doar cu onoare, ci şi cu foarte multă responsabilitate, pentru că răspunde foarte bine scopurilor pentru care eu am intrat în politică', a declarat Ruxandra Cibu Deaconu într-o conferinţă de presă.
Ea a amintit că decizia de a intra în politică a fost declanşată de protestele #Rezist din 2017, cele mai mari proteste de stradă din istoria Sibiului. Activitatea din Consiliul Judeţean a determinat-o să meargă mai departe şi să candideze la primărie.
'Acolo, în interiorul instituţiei, am văzut cum marile partide îşi împart judeţul ca pe o pradă, dirijează puterea şi banii, de la unul la altul, fără să le pese de oamenii simpli. Iar voi ştiţi la fel de bine că asta se întâmplă în fiecare instituţie din România controlată de PSD şi PNL', a mai spus Cibu Deaconu.
Candidatul USR la Primăria Municipiului Sibiu a afirmat că 'Sibiul bate pasul pe loc'. 'Îmi place să spun că Sibiul este o lecţie de viaţă pentru oricine este pregătit să o înveţe. Dar, în acelaşi timp, Sibiul trebuie să meargă mai departe, să nu stagneze, pentru că astăzi, din multe puncte de vedere, Sibiul bate pasul pe loc. De aceea vreau să fiu în mijlocul acestui nou capitol al oraşului, un capitol pe care l-aş numi Sibiul puternic, Sibiul oamenilor.
Educaţia şi sănătatea au şi ele nevoie de un suflu nou, de investiţii, pentru a fi accesibile şi performante. Străzile şi pieţele Sibiului trebuie să redevină locuri de întâlnire, cu poveşti şi speranţe, cu copii care se joacă şi bătrâni care şi-au regăsit demnitatea şi zâmbetul. Dacă voi ajunge primar al Sibiului, promit să ascult, să învăţ şi să muncesc pentru acest oraş, pentru fiecare dintre locuitorii lui, indiferent de cartier, de statut social sau de povestea lui de viaţă', a declarat Ruxandra Cibu-Deaconu în conferinţa de presă de lansare a candidaturii.
Președintele organizaţiei judeţene USR Sibiu, candidat la Primăria Municipiului Sibiu, a mai spus 'este sigură că împreună putem să facem din Sibiu cel mai bun oraş din lume, pentru oamenii care locuiesc aici', notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu