Ryanair închide două baze din cauza livrării Boeing 737 MAX. Locurile de muncă, în pericol

Ryanair a anunţat miercuri că va primi doar zece avioane Boeing 737 MAX din comanda sa de 210 aeronave, ceea ce determină închiderea a două baze şi reducerea, în vara viitoare, a capacităţii de transport la alte baze, fiind în pericol locurile de muncă.

Începând din luna martie a acestui an, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care a fost suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS) menit să împiedice intrarea avionului în picaj. Grupul aeronautic american speră că avionul său va reintra în serviciu până la finalul acestui an după modificările efectuate la sistemele software şi în programele de pregătire a piloţilor, transmit Bloomberg şi Reuters, preluate de Agerpres.

Pentru Ryanair livrarea avioanelor Boeing 737 MAX era esenţială pentru creşterea eficienţei flotei sale. Compania aeriană irlandeză făcuse o comandă de 210 aeronave Boeing 737 MAX şi spera să folosească 20 de aparate până în vara anului viitor. Ryanair va închide în vara lui 2020 bazele sale din Nuremberg şi Stockholm Skavsta.

Creștere a numărului de pasageri

"Continuăm să lucrăm cu Boeing, cu angajaţii, cu sindicatele şi cu aeroporturile afectate pentru a minimiza reducerea capacităţilor şi a locurilor de muncă", a afirmat Eddie Wilson, director în cadrul Ryanair. Miercuri, acţiunile Ryanair înregistrau la Bursa de la Dublin un avans de 0,9%, la 13,73 euro.

În noiembrie, grupul Ryanair a transportat 11 milioane de pasageri, în creştere cu 6% faţă de perioada similară din 2018. Dintre aceştia, 10,5 milioane de pasageri au fost transportaţi de Ryanair, iar 0,5 milioane de subsidiara sa Lauda din Austria.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Bucureşti şi Craiova.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel