Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Tomas Ryde, a analizat pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Handbal partidele câştigate cu Ucraina şi Insulele Feroe din preliminariile EHF EURO 2020 şi a concluzionat că prima reprezentativă are un drum lung pentru a fi în top 6 la Campionatul Mondial din Japonia (30 noiembrie - 15 decembrie).
"Fără Perianu, Tiron, Neagu şi Ardean-Elisei, Pintea pentru a doua partidă, a fost o săptămână bună. Spiritul de echipă este foarte bun, ştim că avem un drum lung de parcurs pentru a fi în top 6 la Campionatul Mondial, mesaj primit încă de la rezultatele din cadrul Golden League din acest an. Ne gândim doar la un singur lucru, să mergem înainte şi cât mai sus. Mai avem 57 de zile până la Mondial, trebuie să ne antrenăm, să alergăm, să lucrăm pe teren", a spus antrenorul suedez.
Tomas Ryde susţine că o dată cu revenirea Cristinei Neagu, naţionala va avea "un trio foarte funcţional" alături de Eliza Buceschi şi Cristina Laslo. "Ambiţia noastră pentru aceste meciuri a fost să continuăm procesul de consolidare a coordonatorilor de joc, între Eliza Buceschi şi Cristina Laslo, care funcţionează din ce în ce mai bine. În momentul în care Cristina Neagu va reintra pe teren vom avea un trio foarte funcţional. Raluca Băcăoanu a făcut un pas important, încă mai avem de lucru pe partea de apărare până să ajungem la 100%, însă asta va veni pe parcurs. Jocul nostru pe extreme nu a funcţionat tocmai bine, Aneta Udriştioiu şi Laura Moisă joacă foarte bine la echipele de club, însă câteodată se întâmplă să ai parte de meciuri în care lucrurile nu funcţionează", a afirmat el.
"Am încercat să jucăm 5-1 de câteva ori în timpul celor două partide, pentru a exersa şi îmbunătăţi partea aceasta, nefiind tocmai punctul forte al handbalului în România. Au fost două partide în care a trebuit să încercăm mai multe lucruri, să vedem ce merge şi ce nu, altfel ar fi însemnat să păstrăm status quo-ul şi nu ne putem permite să facem asta. Portarii au fost, ca şi până acum, unul din punctele noastre forte", a adăugat tehnicianul suedez.
Echipa naţională de handbal feminin a României a obţinut două victorii în primele două partide din preliminariile Campionatul European 2020, în 25 septembrie, cu Ucraina (27-24) şi în 29 septembrie cu Insulele Feroe (25-20).
În clasamentul grupei, pe primul loc se află Polonia, cu 4 puncte, urmată de România, 4 puncte, Ucraina, 0 puncte, Feroe, 0 puncte. Primele două clasate se vor califica la turneul final.
România va juca următorul său meci pe 25 sau 26 martie, în deplasare, cu Polonia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News