La începutul lunii octombrie, a avut loc o trilaterală a premierilor la Reşedinţa Euxinograd. Au discutat prim-ministrul român, cel bulgar și cel grec.
Presa din Bulgaria notează că cele trei state - România, Bulgaria și Grecia - vor rezerva în bugetul lor garanții de 6 miliarde de euro pentru a implementa proiecte de conectivitate de transport și conducte din Salonic, prin Kavala, Alexandroupolis (Grecia), apoi prin Burgas (Bugaria), Varna și Constanța românească. Se caută împrumuturi în acest sens de la instituțiile bancare europene, precum și finanțare gratuită din fonduri europene.
Marile proiecte includ autostrăzi, căi ferate, dar și o conductă de petrol, despre care s-a tot discutat, de la Alexandroupolis la Burgas, cu continuare spre nord, spre România, dar și spre Moldova și Ucraina.
Dezvăluirile despre culisele întâlnirii de la Reşedinţa Euxinograd au fost făcute de către ministrul de Finanțe bulgar, Asen Vassilev, la Salonic, în cadrul conferinței ”Forum pentru Conectivitate a Europei de Sud-Est”.
El a vorbit despre rolul cheie pe care-l va juca ”construcția unei autostrăzi care va lega Grecia și România prin Bulgaria. Sperăm ca procedurile să fie finalizate cât mai repede și că proiectul va fi finalizat în cinci ani”, a spus el Vassilev. Așteptările sale sunt ca în câteva luni să fie semnat un acord între cele trei țări. Valoarea mega-proiectului nu este încă clară, dar Vassilev a comentat că Bulgaria va căuta fonduri de la Uniunea Europeană pentru a compensa costurile: ”Acest lucru este foarte important pentru comerțul dintre țări, în special după războiul din Ucraina și ceea ce se întâmplă în Gaza”.
Potrivit acestuia, legătura cu sudul este mai mult decât importantă astăzi, întrucât Marea Neagră seamănă cu un „lac rusesc”. Dar nu geopolitica dă motive de implementare a proiectelor planificate, ci logica economică și comercială, a adăugat ministrul bulgar de Finanțe. Conducta Burgas - Alexandroupolis, care cuprinde două tronsoane, una pentru țiței și una pentru produse petroliere, a fost evidențiată și în discursul ministrului bulgar de Finanțe, care a subliniat și acest proiect ca fiind foarte important din punct de vedere geopolitic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu