Un incident bizar s-a produs la Palatul Parlamentului.
Un bărbat a lovit porțile de acces în curtea Palatului Parlamentului, transmite Realitatea Plus. Același individ a fost descoperit alergând în mijlocul străzii, câteva ore mai târziu.
Doi agenții de poliție l-au prins pe bărbat alergând pe Calea 13 Septembrie din Capitală, chiar pe mijlocul străzii. Atunci când au reușit să îl imobilizeze, oamenii legii au observat că acesta era incoerent în vorbire și a devenit chiar recalcitrant. De altfel, bărbatul a lovit cu piciorul autospecială de poliție.
Ulterior, oamenii legii au aflat că doar cu puțin timp înainte bărbatul lovise cu un autoturism porțile Palatului Parlamentului. Mai exact, se pare că incidentul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 04:10 dimineața, atunci când un bărbat ar fi lovit intenționat cu un autoturism, porțile de acces în curtea Palatului Parlamentului. Individul a fost dus la audieri, iar autoturismul urmează să fie percheziționat.
Ambasada Rusiei la București a avut o reacție acidă după ce Bogdan Drăghici a intrat cu mașina în porțile instituției și s-a sinucis, în luna aprilie a acestui an, cu pretextul că protestează la adresa crimelor Kremlinului în Bucha.
Gestul a stârnit mai multe reacții. Radu Tudor a declarat că „Bogdan Drăghici a folosit doar acest subiect sensibil al genocidului rusesc in Ucraina pentru a se victimiza, pentru a duce opinia publica pe o pista falsa, pretinzând ca el este un protestatar pro-ucrainean. El era disperat pentru ca merge la închisoare pentru violarea fiicei lui”
Ambasada Rusiei cataloghează gestul ca fiind profund rusofob, continuând pe linia propagandei Kremlinului.
Comunicatul întreg al Ambasadei Rusiei
„Ambasada își exprimă profundele condoleanțe rudelor și prietenilor bărbatului care și-a dat foc în mașina după încercarea eșuată de a lovi porțile Ambasadei Rusiei în România[1].
Trebuie să afirmăm cu regret că oricare ar fi motivele șoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influența unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizata în orașul Bucea. În acest mic oraș ucrainean, nu departe de Kiev, abandonat de armata rusă în urma acordurilor încheiate la Istanbul pe 30 martie, naționaliștii ucraineni au masacrat civili, punând vina pe personalul militar rus. De fapt, persoana respectivă a devenit victima unei propagande militare nestăpânite a regizorilor neo-naziști aflați la putere la Kiev și a patronilor lor occidentali, care, fără să aștepte rezultatele unei examinări medico-legale și ale mărturiei martorilor oculari, au lansat o campanie împotriva Federației Ruse pe fundalul desfășurării operațiuni militare speciale în Ucraina.
Imperiul minciunilor Occidentului colectiv necesită sacrificii sângeroase, tehnologia a fost elaborată de mult timp, atât în Siria în cazul provocărilor Căștilor Albe, cât și în 2014, în timpul loviturii de stat din Ucraina („Suta Cerească” ). În același timp, suntem convinși că „făcătorii de adevăr” din mass-media ucraineană și occidentală, blogosfera vor lăsa în mod tradițional în tăcere faptele dezvăluite de tortură a prizonierilor de război ruși, agresiune și crime brutale ale locuitorilor din Mariupol și alte orașe din Ucraina.
La rândul nostru, îi subliniem și îi informăm pe cei care nu au posibilitatea de a primi informații obiective, aflându-se sub capota mainstreamului propagandei militare occidentale, că scopurile operațiunii militare speciale din Ucraina sunt: 1) protejarea populației a republicilor populare Donețk și Luhansk de la genocidul efectuat timp de 8 ani de către neonaziști ucraineni; 2) demilitarizarea Ucrainei, care a devenit un avanpost militar anti-rus al NATO, ameninţând securitatea naţională a ţării noastre; 3) denazificarea Ucrainei, unde Occidentul colectiv a tolerat în mod deliberat creșterea sentimentelor radicale de dreapta pentru a crea un proiect geopolitic „anti-Rusia”. Cea mai importantă prioritate, după cum a remarcat Comandantul Suprem Vladimir Putin, este evitarea victimelor civile prin toate mijloacele". Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News