S-a aflat identitatea celor trei suspecți în crima afaceristului din Sibiu. Au fost emise mandate de arestare în lipsă

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Tribunalul Sibiu a emis duminică mandate de arestare preventivă pe numele celor trei suspecţi care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu. Conform portalului Tribunalului, este vorba de Cosmin Costinel Zuleam, Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă.

'În baza art. 226 şi art. 223 alin.1 lit.a şi alin.2 CPP, raportat la art.202 alin.1 şi 3 CPP, admite propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor Z.C.C., G.L. şi M.M.C., formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, şi în consecinţă: Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: Z.C.C., G.L. şi M.M.C. pe o durată de 30 de zile, fiecare, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Respinge cererea inculpatului M.M.C., formulată prin avocatul numit din oficiu, de luare a măsurii arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 noiembrie 2023', se arată în decizia instanţei.

Tot duminică, cei trei au fost daţi în urmărire de Poliţia Română, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. Cosmin Costinel Zuleam este născut în 1992 şi are domiciliul în localitatea Horezu Poienari, judeţul Dolj, iar Marian Cristian Minae şi Laurenţiu Ghiţă sunt născuţi în anul 1988 şi locuiesc în comuna Zaval, judeţul Dolj.

Cei trei bărbaţi nu au fost prinşi de autorităţi şi sunt informaţii că ar fi părăsit ţara. În acest caz a fost arestat preventiv un bărbat din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, acuzat că este complice cu cei trei criminali, el fiind cel care i-a adus la Sibiu.

În urmă cu câteva zile, a mai fost reţinut un bărbat din Dolj, însă el a fost eliberat după 24 de ore, după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că el nu are legătură cu crima de la Sibiu. Pe 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă.

Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, însă acestea nu au fost lovite, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel