S-a decis și Austria: Doi diplomați ruși au termen până în 19 martie să părăsească țara

Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Austria a anunţat miercuri expulzarea a doi diplomaţi ruşi, în contextul tensiunilor de după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Diplomaţii s-au comportat "într-un mod incompatibil cu statutul lor diplomatic", a spus Ministerul de Externe austriac, fără a oferi detalii.

Cei doi diplomaţi ruşi au până marţi, 19 martie, să părăsească ţara.

Ambasada Rusiei la Viena s-a declarat "indignată" de decizia "pur politică" a Austriei, pretinzând că nu a primit "nici cea mai mică fărâmă de dovadă"."Un răspuns ferm din partea Moscovei este neîndoielnic", a adăugat ambasada pe reţeaua de socializare Telegram, acuzând Viena că este responsabilă pentru "o nouă deteriorare a relaţiilor bilaterale".

Înainte de războiul din Ucraina, expulzările diplomaţilor ruşi erau rare în Austria, o ţară europeană în general neutră

Înainte de războiul din Ucraina, expulzările diplomaţilor ruşi erau rare în Austria, o ţară europeană în general neutră, care menţinea relaţii strânse cu Moscova.

Austria a expulzat deja patru diplomaţi ruşi în februarie 2023, inclusiv doi care erau acreditaţi pe lângă ONU la Viena. Rusia a răspuns expulzând patru diplomaţi austrieci.

Austria a expulzat, de asemenea, patru diplomaţi ruşi în aprilie 2022, ca parte a unei reacţii concertate în cadrul UE după descoperirea cadavrelor unor victime civile ucrainene în Bucea, o suburbie a Kievului, scena unui masacru atribuit armatei ruse.

Un diplomat rus acuzat de spionaj în aprilie 2020 a trebuit să părăsească, de asemenea, teritoriul austriac, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel