O gaură neagră de masă stelară din Calea Lactee, aflată la aproximativ 15.000 de ani lumină de Soare, este de peste două ori mai masivă decât credeau oamenii de ştiinţă că ar fi posibil pentru o gaură neagră de acest tip, informează sâmbătă Live Science.
Această gaură neagră este de 70 de ori mai masivă decât Soarele, conform unui nou studiu. Anterior astrofizicienii considerau că masa unei găuri negre stelare, formată în urma colapsului gravitaţional a unei stele masive, nu poate depăşi 30 de mase solare.
"Am crezut că stelele foarte masive, cu o compoziţie chimică tipică pentru galaxia noastră, îşi împrăştie o mare parte din gazele ce le compun sub formă de vânt stelar, pe măsură ce se apropie de sfârşitul vieţii stelare. Şi astfel nu ar trebui să lase în urma lor găuri negre atât de masive", conform coordonatorului acestui studiu, Jifeng Liu, director general adjunct al Observatoarelor Astronomice din cadrul Academiei chineze de Ştiinţe.
Se crede că galaxia noastră conţine aproximativ 100 de milioane de găuri negre de masă stelară, însă astronomii au putut descoperi doar puţin peste 20 pentru că, până acum aproximativ 2 ani, singurul mod în care aceste obiecte cosmice puteau fi descoperite era prin detectarea radiaţiilor X pe care le emit atunci când devorează alte obiecte cosmice. Majoritatea găurilor negre din Calea Lactee nu sunt însă active şi astfel nu emit astfel de radiaţii detectabile de pe Pământ.
Liu şi echipa sa au apelat la o altă metodă: au scanat cerul cu telescopul chinez LSAMOFST (Large Sky Area Multi-Object Fiber Spectroscopic Telescope) în căutarea unor stele aflate pe orbita unor obiecte invizibile însă cu influenţe gravitaţionale evidente. Echipa condusă de Liu a descoperit astfel o stea aflată la 15.000 de ani lumină care pare să "danseze în jurul a nimic" - însă caracteristicile orbitei sale indică faptul că gravitează în jurul unei găuri negre.
După descoperirea acestei stele, pe care au numit-o LB-1, cercetătorii au apelat la două uriaşe telescoape optice - Gran Telescopio Canarias din La Palma, Spania şi respectiv telescopul Keck I din Hawaii - pentru a determina masa acestei stele şi a găurii negre pe orbita căreia se află. Ei au descoperit că steaua este de 8 ori mai masivă decât Soarele, iar gaura neagră are 70 de mase solare. Această stea încheie o orbită completă în jurul găurii negre la fiecare 79 de zile, scrie Agerpres.
Gaura neagră "este de două ori mai masivă decât credeam că este posibil", conform unui comunicat al autorilor studiului. "Acum teoreticienii trebuie să accepte provocarea de a explica modul în care s-a format".
"Această descoperire ne obligă să reexaminăm teoriile despre modul de formare al găurilor negre de masă stelară", a comentat şi directorul laboratorului LIGO, profesorul de la Universitatea din Florida David Reitze, care nu a fost implicat în acest studiu. "Acest rezultat remarcabil, alături de detectarea de către laboratoarele LIGO-Virgo a unei coliziuni între găuri negre, reprezintă o renaştere a modului în care înţelegem astrofizica găurilor negre", a adăugat el.
Studiul realizat de cercetătorii chinezi a fost publicat în ultimul număr al revistei Nature.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu