Urmărește emisiunea live


EXCLUSIV  S-a eliberat după 30 de ani de căsnicie plină de teroare. De ce a stat atât într-o relație toxică. Radu Leca explică motivul greu de înțeles: Atât de bolnav este

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Radu Leca și Ramona A. Dumitru au vorbit, la Ultrapsihologie, despre ”autoritatea” care poate schimba comportamentul abuziv al partenerilor de cuplu.

De multe ori, partenerii stau într-o relație care se dovedește a fi una toxică și plină de teroare, un număr foarte mare de ani, uneori chiar și de ordinul a două sau trei decenii. Iar motivul, potrivit psihologului Radu Leca, este unul greu de înțeles. ”Am crezut că pot să îl schimb”, a fost replica pe care a primit-o acesta din partea unei persoane care a divorțat după 30 de ani de căsnicie, când a fost întrebată de ce i-au trebuit atâția ani să iasă din relație. ”Nu ai ce să schimbi, real. Nu se schimbă nimeni, niciodată”, a afirmat Radu Leca în emisiunea Ultraspihologie de la DC News TV și DC News.

”El își recunoaște greșelile vreodată”, a întrebat psihoteraputul Ramona A. Dumitru, realizatoarea emisiunii menționate.

”Să îți explic. Dacă vine o autoritate care să îi spună: Ai greșit, te porți oribil, schimbă-te. Schimbările sunt astea, astea și astea. Te rog să mă întrebi cine este autoritatea? (...) Dumnezeu, Maica Domnului și Iisus Christos. Aceasta este autoritatea. El va auzi și va vedea doar dacă în sufrageria lui de la etajul 9 din Berceni apar Iisus, Dumnezeu și Maica Domnului. Asta este autoritatea pe care el o înțelege. Nu există altceva. Și trebuie să fie trei, nu doar unul. Unul poate greși. Nu e glumă. Este atât de rău-voitor, atât de bolnav, profund bolnav, încât îți și spune: Pe mine, nimeni, niciodată, nu a putut să mă schimbe. Eu dacă mă schimb, doar dacă aud glasul lui Dumnezeu, dacă îl văd pe Dumnezeu, dacă este însoțit de Iisus și de Maica Domnului, altfel nu mă schimb.

Atât de puternic se crede, atât de infailibil, atât de important, încât să vină Treimea Sfântă după el. Atât de bolnav este”, a continuat Radu Leca.

”Calea genială” de a ieși dintr-o relație cu un partener abuzator 

În acest context, psihoterapetul l-a provocat pe Radu Leca să ofere celor care poate se regăsesc în această situație ”calea de ieșire dintr-o astfel de relație”.

”Da, avem o cale genială. (...) Laptop nou, telefon nou, poșetă unică, nouă, în care să știi tot ce ai pus tu, închisă cu fermoar, până divorțezi, cu lăcățel. Frigider, raftul de jos el, raftul de sus, tu. Fiecare produs al tău, înfoliat, cu sistem de siguranță, ca să nu îți pună ceva în mâncare. Dormim cu ușa închisă, cu cheie. Și începi: email nou, pe număr de telefon nou, avocat, mediator, programare la notariat, găsit chirie, în cazul în care nu e casa ta, cât mai aproape de școala unde este copilul, bagaje făcute pe ascuns, să nu deranjezi, să nu superi, acrele puse în ordine și pleci. Contractul de chirie trebuie să fie pe un singur nume, al tău. Fiindcă dacă, ferească Sfântul te gândești că prin bună-voință și înțelegere vei ieși din această situație, greșești amarnic.

Tu te gândești așa: Să îi expun omului această situație, să îi spun că nu se mai pot să stau cu el și că vreau să plec. El o să spună: Da, iubirea mea, te ajută băiatul tău. Hai să mergem să vedem niște apartamente. 

Contractul de chirie îl va lua pe numele amândurora. De ce? Ca să poată avea acces în casă oricând își dorește. Dacă îl face pe numele tău nu poate să intre peste tine. (...) Trebuie să te pregătești așa, cu un avocat care nu se lasă intimidat. Dacă ești femeie, alegeți o femeie avocat, pentru că bărbatul avocat se va trezi cu plângere că are o relație cu tine. Caută un psiholog, dar nu îți lua un psiholog bărbat, îl nenorocești. Aceeași speță”, a mai spus Radu Leca.

Citește și: Cum recunoști un comportament terorizant sau abuziv în cuplu. Radu Leca: Se manifestă în mai multe direcții. Te simți îngrozitor / video

Mai multe în video:

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel