S-a încheiat Festivalul de Teatru şi Film "Șerban Ionescu" 2023. Cine a plecat acasă cu premii

Peste 6000 de participanți au fost prezenți la cea de-a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”, festivalul care reunește tinerii creatori și artiștii consacrați la malul mării. 

Între 22 și 29 iulie, pe parcursul celor opt zile, publicul larg s-a bucurat de peste 50 de spectacole, proiecții de film, concerte, dialoguri, expoziții organizate în stațiunea 2 Mai. Cel mai îndrăgit eveniment a fost concertul susținut de Ada Milea și Bobo Burlăcianu, unde au fost prezenți mai bine de 1500 de spectatori, se arată într-un comunicat oficial.

8 zile de artă la malul mării

La finalul lunii iulie, arta a invadat stațiunea 2 Mai. Zeci de artiști emergenți și consacrați și-au dat întâlnire la Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. Un public mixt alcătuit din tineri creatori, personalități din lumea teatrului și a filmului, localnici și turiști, a luat parte la evenimentele pregătite de organizatori, cu acces gratuit.

În sala de la Pelican Theatre s-au jucat cinci spectacole de teatru, producții provenind de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș. Spațiul s-a dovedit a fi neîncăpător pentru spectatorii dornici să descopere creațiile tinerilor artiști, formându-se o coadă de așteptare în fiecare seară. O reprezentație specială a avut-o spectacolul „Abuzarea publicului” de Peter Handke, în regia Eddei Coza, realizat în cadrul programului 9G la TNB.

Peste 50 de evenimente cu intrare liberă

Evenimentele outdoor au fost găzduite de Pelican Garden, un spațiu personalizat integral de echipa de organizare a festivalului, în curtea Centrului de Agrement 2 Mai. Odată cu lăsarea întunericului, au rulat 17 scurtmetraje, succedate de 5 filme de lungmetraj de referință din istoria cinematografiei românești. Peste 20 de dialoguri cu echipele de creație ale spectacolelor și scurtmetrajelor, dar și cu membrii juriului, alcătuit din Mimi Brănescu (actor, dramaturg și scenarist), Maria Popistașu (actriță), Velica Panduru (scenografă) și Vlad Cristache (regizor și directorul Teatrului Excelsior din București), precum și o lectură antiperformativă și interactivă susținută de Peca Ștefan au fost susținute în zona dedicată secțiunii FORUM.

O ediție la fel. Aproape la fel

Ediția din 2023 a dus mai departe inițiativa de a îmbogăți stațiunea 2 Mai cu opere murale declinate din sloganul la fel. aproape la fel. altfel., care au fost realizate, în acest an, de artiștii Ion Barbu și Robert Obert. Tot în cadrul secțiunii EXPO, au fost amenajate expoziții de fotografie semnate Sabina Costinel și Albert Dobrin, fotografii festivalului.

Cel mai îndrăgit concert a fost susținut de Ada Milea și Bobo Burlăcianu, care au primit rânduri de aplauze și au oferit publicului trei sesiuni de bis. Alături de ei, au urcat pe scena de la Pelican Garden, în prima zi, Taraful Șaraimanii din Clejani, iar în închiderea festivalului, trupa Omul cu Șobolani.

Între un film, un spectacol, un concert și o baie în mare, vizitatorii au fost invitați la lectură pe plajă. Cartea pe roți, librăria mobilă a lanțului Humanitas, a parcat în grădina festivalului și a oferit publicului acces la o multitudine de volume din diferite colecții. În semn de recunoștință pentru participanții la festival, Editura Nemira a oferit peste 80 de volume din colecția Yorick tinerilor creatori.

Echipa de organizare a celei de-a treia ediții a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu” a fost alcătuită din peste 20 de tineri, având până în 35 de ani, și 10 voluntari. Evenimentul a beneficiat de sprijinul necondiționat al Teatrului de Stat din Constanța, iar directorul teatrului, Erwin Șimșensohn, a fost invitat să deschidă seria dialogurilor din cadrul secțiunii FORUM, oferindu-le celor prezenți o perspectivă concretă asupra a ceea ce presupune relaționare cu instituțiile publice de cultură.

Laureații de la PELIGALA 2023

Premiile acordate în cadrul Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”, ediția 2023:

PREMIILE JURIULUI

Premiul pentru TEATRU a fost acordat spectacolului „Little light” de Alice Birch, regia Mara Bugarin

Premiul pentru FILM a fost acordat scurtmetrajului „Casa noastră”, regia Bogdan Alecsandru

Pemiul special pentru INTERPRETARE a fost acordat actriței Antonia Scutaru pentru rolul Hermia din spectacolul „Visul unei nopți de vară”, regia prof.univ.dr. Mihaela Sîrbu

Premiul special pentru INTERPRETARE a fost acordat actriței Ramona Niculae pentru rolul Alisson din spectacolul „Little light”, regia Mara Bugarin

Premiul special pentru INTERPRETARE a fost acordat actriței Reka Kovacs pentru rolul Clarissa din spectacolul „Little light”, regia Mara Bugarin

Premiul special pentru INTERPRETARE a fost acordat actorului Rareș Ularu pentru rolul Mitru Chitră din spectacolul „Visul unei nopți de vară”, regia prof.univ.dr. Mihaela Sîrbu

Mențiunea specială a juriului a fost acordată Sabinei Reus pentru lighting designul spectacolului „Little light”, regia Mara Bugarin

Premiul special pentru REGIE a fost acordat lui Theodor Ioniță pentru regia scurtmetrajului „Eu și sora mea”

Mențiunea specială a juriului a fost acordată scurtmetrajului „Vreau să sparg sera”, regia Teona Galgoțiu pentru transmiterea prin imagine a poeticii cinematografice

PREMIILE CULTURA LA LIMAN

Primăria Comunei Limanu, co-finanțator al festivalului prin programul Cultura la Liman, a oferit următoarele premii:

Premiul pentru cel mai fidel spectator a fost acordat domnului Corin Pojar

Premiul pentru regie a fost acordat lui Paul Radu pentru regia scurtmetrajului „OPT”

Premiul pentru interpretare a fost acordat actorului Cătălin Vîlcu pentru rolul Fundulea din spectacolul „Visul unei nopți de vară”, regia prof.univ.dr. Mihaela Sîrbu

Premiul pentru interpretare a fost acordat actorului Omer Faruk pentru rolul Leul din spectacolul „Visul unei nopți de vară”, regia prof.univ.dr. Mihaela Sîrbu

Premiul Organizatorilor a fost acordat regizoarei Miruna Minculescu pentru regia scurtmetrajului „Fragmentări”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel