Ion Țiriac și-a exprimat, încă o dată, revolta.
Ion Țiriac cere o reformă în sportul românesc. El apreciază că desființarea Ministerului Sportului va adânci groapa în care ne aflăm.
”Zău că îmi sângerează inima când văd că suntem o agenție... de turism sau una de gunoi, ce suntem?! Noi, sportul? Epoca noastră e de 10 ori mai bună decât cea a comunismului, a lui Ceaușescu. Dar sportul e într-o groapă. Dacă nu facem o revoluție totală, începând de la grădiniță, nu avem nicio șansă.
Singurul lucru pozitiv e că e Lipă acolo, un om din sport. Dar cred că e pusă politic, iar un om politic pus nu poate face nimic. Sportul este totul, viață, sănătate. Nu avem de unde culege pentru că nu am semănat”, a spus Ion Țiriac, conform gsp.
Ministerul Sportului a dispărut odată cu rotativa guvernamentală. Toate activităţile, posturile, personalul şi patrimoniul au revenit Agenţiei Naţionale pentru Sport, în condițiile legii. În funcția de președintă a ANS, cu rang de secretar de stat, a fost numită Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj.
Agenţia Naţională pentru Sport a fost înfiinţată prin OUG nr. 59/2003, adoptată în cadrul şedinţei din data de 15 iunie a Guvernului României. ANS funcţionează în subordinea Guvernului şi sub coordonarea prim-ministrului, fiind finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin reorganizarea prin transformare a Ministerului Sportului, care s-a desfiinţat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News