L'Equipe a anunţat planurile de viitor pe care le are Mircea Lucescu, scrie Digi Sport. Astfel, antrenorul român va lua o pauză după despărțirea de Zenit.
"Mircea Lucescu nu îşi caută echipă. Vara trecută, Mircea Lucescu a părăsit-o pe Şahtior pentru un proiect ambiţios la Zenit Sankt Petersburg. Aflat în dificultate, tehnicianul român a fost demis la finalul sezonului. El a anunţat că va lua şase luni de pauză", susţin francezii.
Cu Mircea Lucescu pe bancă, Zenit a încheiat campionatul trecut pe locul 3, în afara Ligii Campionilor, şi a părăsit Europa League în 16-imi, după o "dublă" cu Anderlecht, precizează sursa citată.
Corvinul, naţionala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Internazionale, Galatasaray, Beşiktaş, Şahtior şi Zenit sunt echipele antrenate în carieră de tehncianul de 71 de ani.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News