Se discută din ce în ce mai mult despre o plecare a lui Zidane de la Real Madrid, iar vestiarul echipei deja s-a îmărțit.
După două sezoane remarcabile, în care Zidane a câștigat cu Real Madrid majoritatea titlurilor puse în joc, anul acesta nu pare să fie anul Realului. Echipa antrenată de francez e pe locul 4 în campionat, la 19 puncte de liderul Barcelona.
Astfel, în urma sezonului modest, au apărut mai multe voci care au declarat că aventura lui Zinedine Zidane la Real Madrid este aproape să se încheie.
Nu doar suporterii și oamenii din presă au opinat în legătură cu destinul antrenorului francez. Jucătorii lui Real Madrid s-au împărțit în tabere. Printre susținătorii lui Zidane se numără Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, Marcelo, Luka Modric, Gareth Bale, Rapharel Varane și Keylor Navas. De partea cealaltă, există și jucători nemulțumiți de antrenorul Zidane, în special pentru faptul că nu primesc atâtea minute pe câte și-ar dori. Printre aceștia se numără: Isco, Marco Asensio, Lucas Vazquez, Dani Ceballos și Mateo Kovacic.
Sergio Ramos, căpitanul madrilenilor s-a declarat imparțial, alegând astfel să păstreze relațiile intacte cu antrenorul, președintele și colegii.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu