Bere. Multă bere, şi mai multă pâine, caserole cu mici şi găleţi de muştar. Că aşa e în zi de sărbătoare, nu?
Cum era de aşteptat, e febră mare în magazine. Se anunţă fum de grătare şi păduri "împetuite." Cozi la casă, coşuri de cumpărături cu vârf, licori cu grade multe, kile de cârnaţi, munţi de mici, franzele una peste alta ca la înmulţirea pâinilor dincolo de Marea Galileii.
Vine 1 Mai, zi liberă de la stat, zi cu soare, cu beţii, cu chef de stat degeaba, zi cu mare cheltuială. Asta mai înţeleg românii astăzi din Ziua Muncii. Cândva străzile abundau în parade şi manifestaţii cu fast. După '89, evident, totul s-a făcut scrum şi fum. Fum de grătare, de mititei înveliţi în file de istorie cu miros de "ars."
Când am ajuns ieri seară în supermarket am avut impresia că m-am întors în timp, undeva prin pandemie, când tronau rafturi goale în dreptul etichetelor pe care scria "ulei", "hârtie igienică" şi "făină." De data asta nu la hârtia de toaletă era înghesuiala, ci la baxurile cu bere. Gol, goluţ! Doar câteva doze storcite sau explodate uitate prin spate, la întuneric. Am zis că poate merg încet cu aprovizionarea din depozit, însă la casă "mi s-a arătat" că tot pe ce puteai pune mână ca pe sticlă era împrăştiat pe bandă. Tot alcoolul din cartier era acolo, pe banda aia de gumă care abia putea s-o ia din loc de la atâtea cutii şi lăzi.
Să ne îmbuibăm, zic, dacă tot avem liber! Să dăm pe gât râuri cu tărie, să băgăm la ghiozdan (că doar sunt farmacii deschise!) şi să facem pe sub maiouri mâglă de burţi de om "avut", cu posibilităţi, cu leafă bună, cu stare.
Am pus pe bandă nişte fructe, ouă şi ceva brânzeturi. Cel din spatele meu aproape că mi le făcuse terci. Ajungeam acasă cu omletă cu brânză "ready to eat". Mi.-am dat mai într-o parte ruşinoasele banane ca să fac loc sticlelor de bere pe care n-am reuşit să le număr cât mi-am aşteptat rândul. Aproape că m-am simţit prost că nu aveam în plasă şi cârnaţi. Jenată, chiar! Îmi lipseau micii şi muştarul de pe bon iar asta mi-a dat ceva emoţii. Până acasă căpătasem un pic de mers ca de ciudată a societăţii. I-am lăsat în urmă pe cei care se speteau să facă loc la toate în portbagaj. Ba, când mi-am întors privirea, unul din băieţii cu baxurile îşi şi desfăcuse o doză de bere şi-ncepuse să o bea în parcare. I-a curs un pic şi pe maioul alb. Dar, hei, asta e viaţa aşa cum e ea! Cu spumă de bere în barbă, cu stropi de ulei pe treninguri şi poate ceva şerveţele folosite, îmbibate în grăsime, uitate pe la picioare, în inima poieniţei. Cum să nu-ţi placă Ziua Muncii? Asta fără pancarte, imnuri şi sloganuri... doar cu miros de usturoi şi ceva rece "să alunece."
Să ne fie bine şi-n weekend şi luni!
Braţele de muncă ale patriei o merită din plin.
De marţi... înapoi la ale noastre. Puţin mai afumaţi, dar mai sătui.
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe. După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte.
În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu