Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au discutat despre demonizarea vacilor în contextul crizei climatice.
Publicitate
„Ai rostit anterior cuvintele magice: vacă și poluare. Domne’, nu e absurdă politica asta? Omorâm vacile sau nu știu ce facem cu ele, că de mâncat nu mai avem voie – suntem vegani acum. Dispar vacile ca specie, nu le mai înmulțim, ca să salvăm planeta, să nu mai fie poluare.
În schimb, cărăm litchi, mango sau avocado de la capătul celălalt al Globului, în plină iarnă mâncăm căpșune. Evident că sunt crescute în seră. Nu ne mai plac gogonelele, aducem roșii din Olanda. Toate astea nu mai poluează, ci vaca e vinovata”, spus Vâlcu în Nod în papură, la DC News TV.
„Știi, îmi aduci aminte de comuniști care, în anii ’50, au hotărât industrializarea. Știi ce au făcut? Au omorât toți caii pe principiul că o să avem tractoare. I-au băgat în circuitul alimentar și se spunea, pe vremea aia, că salamul de Sibiu e din carne de cal și de pui: la un cal pui și un pui.
Bun, după aceea, au început să aibă ferme și s-au prins că au și caii utilitatea lor, nu are sens să-i omori. Cam așa și cu vacile, este o aberație”, a adăugat Bulai.
„În primul rând, dacă ajungem să dăm vina pe animalele pe care le consumăm pentru hrană, începem deja să avem o problemă. Poate că ne gândim la politicile demografice, să începem să discutăm la nivel mondial că suntem prea mulți oameni, până una alta. Sunt niște țări suprapopulate și subdezvoltate.
Creșterea populației este permanentă, dar nu crește și suprafața Planetei. Se vor pune niște probleme, la un moment dat, și atunci trebuie să te gândești la o politică de control a creșterii natalității”, a mai spus sociologul.
„Este foarte clar că politicienii sunt depășiți de situație. Schimbările sunt problematice și depășesc clasele politice din lume. Vine Trump să-mi spună că oprește migrația făcând un zid. Asta e antichitate, nu e o soluție. Asta spune ceva despre nivelul clasei politice, dar și al electoratului, din alte țări”, a conchis Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News