Saakașvili, arestare. Președintele, ELIBERAT de susținători

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili, devenit opozant al actualului regim de la Kiev, a fost eliberat marți la scurt timp după reținerea sa de către poliția ucraineană. 

Câteva sute de susținători ai săi au blocat furgoneta care îl transporta, transmit AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

Saakașvili a coborât din vehicul și apoi s-a îndreptat către parlament însoțit de simpatizanții săi.

Din cauza mulțimii compacte de oameni care a înconjurat furgoneta poliției, nu a fost posibil să se afle dacă eliberarea fostului șef al statului georgian a fost rezultatul unei acțiuni în forță a susținătorilor lui sau dacă poliția a cedat în fața acestora.

Le solicit tuturor să meargă în fața parlamentului ucrainean pentru a cere demisia președintelui Petro Poroșenko, a spus Mihail Saakașvili.

Fostul președinte al Georgiei, opozant declarat al lui Poroșenko după ce acesta i-a retras cetățenia ucraineană, fusese reținut marți dimineață pentru mai multe ore în urma unei percheziții la domiciliul său din Kiev, în cadrul unei anchete penale despre care Saakașvili susține că este o înscenare făcută la ordinul președintelui ucrainean.

Mihail Saakașvili este bănuit că a vrut să 'preia puterea prin forță' în timpul manifestațiilor contra corupției, a indicat procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko, care l-a acuzat pe Saakașvili că este finanțat de fostul președinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici, înlăturat de la putere în 2014 în urma manifestațiilor proeuropene de la Kiev.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel