O sabie octogonală datând de acum peste 3.000 de ani a fost descoperită de arheologi într-un cimitir din landul Bavaria, sudul Germaniei.
Obiectul este atât de bine conservat încât încă luceşte, potrivit unui comunicat al Oficiului de Stat Bavarez pentru Conservarea Monumentelor citat de forbes.ro. „Sabia şi mormântul mai trebuie să fie examinate, astfel încât arheologii noştri să poată clasifica această excavaţie mai precis”, a declarat profesorul Mathias Pfeil, şeful instituţiei amintite.
Marea descoperire a fost făcută săptămâna trecută în Donau-Ries, iar cercetătorii cred că a fost pusă în mormânt ca şi ofrandă funerară.
Se crede că sabia datează din epoca bronzului mijlociu de la sfârşitul secolului al XIV-lea î.Hr. Este vorba despre o sabie cu mâner octogonal, realizat în întregime din bronz, detaliu care o şi face atât de valoroasă şi rară.
„Starea de conservare este excepţională! O astfel de descoperire este foarte rară”, a adăugat el.
Cercetătorii nu au niciun dubiu că sabia ar fi fost o armă adevărată şi că ar fi fost folosită în lupte reale. „Centrul de greutate din partea din faţă a lamei indică faptul că a fost echilibrată în principal pentru a tăia”, se arată în declaraţie.
Sabia a fost găsită într-un mormânt în care se mai aflau şi rămăşiţele a trei persoane, un bărbat, o femeie şi un tânăr. Nu se ştie care a fost relaţia celor trei, însă fiecare a fost îngropat cu bunuri personale. De pildă, lângă osemintele adolescentului a fost găsit un rest din ce părea a fi un lanţ metalic la baza gâtului.
A beautifully preserved bronze sword w/ a gorgeous integral octagonal hilt that dates from the end of the 14th century BCE -- the Middle Bronze Age -- was recently found in a Bavarian grave site...
— Steven Ashley (@steveashleyplus) June 15, 2023
(BLFDBayern) auf Deutschhttps://t.co/QOdtISnE1f pic.twitter.com/R5eiKrb5Oc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu