Saci de scrisori au sosit la Palatul Buckingham, după moartea Reginei Elisabeta 

foto: captură video The Guardian
foto: captură video The Guardian

Peste 50.000 de scrisori şi mesaje de condoleanţe trimise de public după decesul şi funeraliile reginei Elisabeta a II-a au ajuns la Palatul Buckingham, relatează sâmbătă dpa.

Familia regală a primit saci plini cu corespondenţă de la persoane care au dorit să transmită condoleanţe membrilor casei regale britanice.

Pe 19 septembrie - ziua funeraliilor reginei Elisabeta a II-a - regele Charles al III-lea şi familia sa au fost fotografiaţi arătând emoţionaţi, iar zeci de mii persoane au umplut străzile din Londra şi Windsor pentru a asista la trecerea cortegiului funerar.

A doua zi după funeralii, cantitatea zilnică de corespondenţă a fost de 6.500 de scrisori - dintr-un total de peste 50.000 primite, a anunţat Palatul Buckingham.

Fotografii realizate la Palatul Buckingham la începutul acestei săptămâni arată cum unele dintre miile de scrisori sunt deschise de membrii echipei palatului regal însărcinată cu corespondenţa.

Pe o carte poştală fusese scris mesajul "ne gândim la tine" deasupra unei coroane şi multe scrisori au fost adresate personal noului monarh "Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea".

Palatul Buckingham a precizat că toate scrisorile sunt citite cu atenţie şi vor fi trimise răspunsuri, pe măsura ce mica echipă însărcinată cu corespondenţa procesează miile de mesaje trimise regelui, reginei consoarte şi altor membri ai familiei regale, relatează Agerpres. 

 

Cauza morții reginei Elisabeta. Ce spune certificatul de deces

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit de "bătrâneţe", la vârsta de 96 de ani, potrivit certificatului său de deces publicat joi, relatează AFP şi Reuters.

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, a decedat pe 8 septembrie la ora 15:10 (14:10 GMT), conform documentului publicat de Arhivele Naţionale ale Scoţiei. Suverana a murit la reşedinţa ei privată din Balmoral.

Palatul Buckingham a publicat un comunicat în jurul orei 12:30 în aceeaşi zi în care spunea că medicii erau îngrijoraţi de starea de sănătate a reginei şi că aceasta va rămâne sub supraveghere medicală. Decesul ei a fost anunţat în mod oficial la ora 18:30.

Certificatul arată că decesul reginei a fost înregistrat de fiica ei, prinţesa Anne, pe 16 septembrie.

Regina Elisabeta, în slujba țării chiar și în săptămâna morții

Suverana şi-a îndeplinit ultima sarcină oficială cu doar două zile înainte când a numit-o pe Liz Truss în funcţia de premier.

Regina Elisabeta a II-a, care s-a aflat timp de 70 de ani pe tronul Marii Britanii, suferea de la sfârşitul anului trecut de ceea ce Palatul Buckingham numise "probleme episodice de mobilitate", obligând-o să se retragă din aproape toate angajamentele ei publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel