Premiera mondială a musicalului a avut loc pe 8 aprilie 1975, la teatrul Forrest din Philadelphia.
Actorul George Costin a vorbit la DC News despre sacrificiile din spatele producției de succes - musicalul "Chicago", distins cu peste 15 Premii Tony. Ca element de noutate, piesa a fost montată într-o arenă de circ.
Producția originală de pe Broadway a avut premiera pe 3 iunie 1975 și a avut 936 de reprezentații, până pe 27 august 1977. Bob Fosse a regizat și coregrafiat producția originală, iar stilul său este puternic asociat cu spectacolul. A avut premiera pe West End în 1979, unde s-au jucat 600 de reprezentații. CHICAGO a fost ”reînviat” pe Broadway în 1996 și un an mai târziu pe West End.
"Eu am căutat, în primul rând, să fie actori foarte buni. Nu știu eu ce e un musical neapărat, dar știu ce este acest spectacol. Este un spectacol care se bazează foarte mult pe actor. Nu e un concert. La fel cum nu este un spectacol de Folies Bergère. Este un spectacol de teatru cu muzică și coregrafie. Noi așa l-am tratat, așa l-am gândit, iar publicul, când vine, asta o să vadă" a precizat George Costin.
"Este destul de complicat. În general, echipamentele existente în România și-n București sunt, mai degrabă, orientate către partea asta de concerte. Ori un musical necesită un alt tip de sunet, nu mai vorbim de partea de lavaliere... E foarte complex dar, iată, spectacolul există.
Vrem să spunem povestea în această arenă minunată, cu niște artiști pe care eu personal îi respect și îi iubesc foarte mult. Drepturile de autor pe care le plătești sunt substanțiale, într-adevăr. Fiind în arena circului ne-am concentrat mai mult pe artiști decât pe decoruri, arena nu permite un decor monumental, ar bloca jumătate din vizibilitate.
Este o desfășurare de forțe logistice și artistice destul de mare, dar acestea sunt costurile în momentul în care vrei să ai acces la asemenea capodopere ale dramaturgiei universale americane. Este un text care a născut în lume spectacole de referință care au animat comunități și au făcut istorie. Și cred că publicul din București merită să aibă acces la un asemenea text montat în România cu artiști români, în limba română" a mai spus actorul.
Interviul integral, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu