Săftoiu arată DEZASTRUL din Parlament. Spulberă toată scena politică

Adriana Săftoiu a făcut declarații incredibile din culisele Parlamentului României. 

Adriana Săftoiu, deputat PNL care nu se mai regăsește pe listele partidului, a făcut noi declarații despre culisele din Parlament, la Radio Guerrilla: 

”Căutăm un răspuns la o întrebare greșită. Tot timpul ne întrebăm cine să ne guverneze: socialiștii, liberalii, capitaliștii, muncitorii? E cea mai nefericită întrebare. După mine, întrebarea la care trebuie să căutăm răspuns este: dacă organizăm instituțiile statului atât de bine încât politicieni, mai buni, mai răi, mai competenți, mai incompetenți, nu pot să aducă prejudicii acestor instituții? Pot să spun atât. Parlamentul României nu e instituție, e o clădire în care niște oameni, puși pe liste, aleși de oameni, printre care am fost și eu, unii se duc la serviciu, alții nu se duc. Nu e o instituție puternică, pentru că nu are reguli. Am avut colegi pe care nu i-am văzut cu lunile în Parlament. Din 2004, Parlamentul cunoaște o degradare continuă, foarte accelerată, mai ales din 2012. Prima cauză pentru care se decredibilizează e modul în care lucrăm. Când eram jurnaliști în Parlament, se lucra inclusiv vineri, pentru că acolo aveau loc dezbateri, legile erau introduse în dezbaterea Parlamentului în plen și se vota articol cu articol. Acum, ca să nu intru în detalii tehnice, se votează la pachet și știi câte ore lucrăm noi pe săptămână, în plen plus comisii? Maximum 10 ore. Primul pas este acest program de lucru absolut ridicol și care practic a făcut din Parlament o chestie de ridicăm mâna. Poți să nu vii la Parlament, nu te sancționează nimeni. Poți să lipsești, faci o hârtie de mână, zici că ai avut probleme. 

În Parlament poți să practici fals în semnătură și se practică fals în semnătură. Semnezi că ești prezent la comisie când nu ești prezent, comisii care se desfășoară uneori fără cvorum sau cu cvorum doar pe hârtie. Unii semnează înainte să înceapă ședința fără să intre în sală, alții semnează după ce se termină ședința, nefiind în sală. Nu se sancționează cu nimic, așa ceva în Parlamentul European nu se întâmplă”. 

Încă deputatul PNL, Adriana Săftoiu a mai spus că ”președintele Comisiei e un fel de semizeu, dacă el are chef să convoace o dată pe an comisia, nu poți să-i faci nimic”. 

Totodată, parlamentarul a mai spus, la Radio Guerrilla, că ”uite altă minciună, am văzut mulți colegi care-și fac cartonașele pe Facebook și scriu acolo: peste 100 de inițiative legislative. Regulamentul, pentru că unii trebuie să-și justifice activitatea, nu vrea să facă diferența între inițiativa legislativă pe care ai gândit-o tu-  eu, personal, am avut 8 inițiative, 9 cred, inițiative legislative pe care le-am gândit eu, le-am făcut, le-am depus, unele sunt deja promulgate de către președinte. Cum să-ți treci tu peste o sută de inițiative legislative care nu-s, mă, ale tale, că tu erau poate co-semnatar? Îți permite regulamentul? Îți permite!”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel