EXCLUSIV  Saga bucovinenilor deportați

Fruntașii satelor bucovinene rămase dincolo de noua graniță cu România sunt, laolaltă cu părinții bătrâni, nevestele și copiii lor (unii, foarte mici, vor muri primii), puși în vagoane pentru vite și duși, într-o călătorie a morții de aproape o lună, în Kazahstan. „Dușmanii poporului” sunt scoși din casele lor pe baza unei liste întocmite de factorii de răspundere, cu sprijinul consistent al „stribocilor”, aceștia din urmă fiind oameni din sat, „noii activiști care s-au pus bine cu noua putere”. E de reținut că această deportare are loc cu un an înainte de intrarea României în al Doilea Război Mondial și deci nu poate fi „justificată” de sovietici ca o ripostă la o agresiune a statului mai mic împotriva celui mai mare. Ea se înscrie într-o suită de secvențe cutremurătoare dinaintea atacării Uniunii Sovietice, care au însângerat istoria Basarabiei și a Bucovinei de Nord și despre care se vorbește și se scrie, la noi, prea puțin. Liliana Corobca are meritul de a fi centrat conflictul romanului său pe o asemenea experiență colectivă tragică și de a găsi o modalitate narativă prin care harta Istoriei mari să-și dezvăluie și să-și dezvolte punctele umane mișcătoare.

Saga bucovinenilor deportați e obținută prin mărturia și poveștile unei supraviețuitoare, aproape nonagenară. Ana Blajinschi, „mezina cea mai alintată” a familiei ei, o fată de 11 ani la începutul tragediei colective, își va povesti experiențele, după trei sferturi de secol, unei strănepoate din epoca laptopului și a telefonului mobil, tot mai fascinată de ceea ce aude și ascultă. Pentru străbunica ei, care se chinuie singură într-o casă țărănească și o curte de unde vecinii îi fură găinile, familia își face griji firești - și planul de a o duce la un azil de bătrâni. Supraviețuitoarea ororilor din urmă cu șapte decenii e însă îndărătnică și nu se lasă dusă din căscioara și curticica ei, unde strănepoata își petrece un fel de vacanță cu surprize retrospective. Uluită de ceea ce i se povestește, fata isteață îi trimite mesaje mamei sale, cu care vorbește pe Skype, din când în când, despre cât de lucidă e bătrâna și cât o uimesc amintirile ei.

Finalul romanului, în legătură cu care coperta a patra ne făcea o promisiune neonorată („doar în ultimul moment descoperim ce se află la capătul drumului”), e semi-ratat. În mod vădit, Liliana Corobca nu a mai știut să iasă din structura întrețesută de istorii pe care se bazează cartea sa. Aceasta, valorificând și „mărturii reale”, este mai degrabă o colecție de episoade povestite ca atare decât o construcție epică ascultând de logica românescă.

Felul cum povestește bătrâna e însă memorabil, Liliana Corobca reușind să atingă, în unele pagini, firescul lui Șukșin. (O laudă mai mare nici că pot face.) Efectul de autenticitate se pierde rar. Din istorisirile Anei, aproape fiecare scenă e însuflețită brusc, ca și cum toate detaliile ar fi fost deja acolo și așteptau doar un flash rememorativ. Bătrâna e credincioasă și rugăciunile ei către Dumnezeu se amestecă adesea cu materia coșmarescă a capitolelor deportării.

Faptele „istorice” sunt atroce, iar curiozitatea cititorului de a le descoperi se asociază, destul de curând, ororii. O femeie borțoasă naște în trenul deportării, pruncul e mort și micul trup începe să miroasă, scoțându-i din minți pe bieții bucovineni îngrămădiți în vagonul pentru vite. „Puțea atât de mult copilul acela, că și mamei am văzut că i se făcea greață.” O gaură servește ca „umblătoare” în vagon, adică țăranii vin și, cu o imensă rușine, își fac nevoile în ea. După două zile cu copilul ei mort în brațe, „mama pruncului n-a mai răbdat și l-a lăsat să lunece prin umblătoare”. „Am auzit cum tare mai plângea când îl arunca. Apoi a leșinat, am crezut că a murit”, își amintește bătrâna unul dintre episoadele îngrozitoare. Care însă nu se termină aici. După două zile, „fosta gravidă s-a aplecat peste umblătoarea noastră, sprijinindu-se cu amândouă mâinile de marginile foarte murdare și puturoase ale găurii, uitându-se țintă acolo. Apoi s-a apucat să-și strige fiul, pe care îl aruncase, că nu mai putea suporta putoarea: «Dumitraș», striga ea lung și jalnic, «Dumitrașul mamei!». L-a chemat, și-a cerut iertare, aștepta să apară, se ducea la locul lui, vedea că-i gol și ocupa iar gaura de closet, țipa, îl bocea, își smulgea părul din cap. Înnebunise, săraca.” (p. 58).

Deportații așteaptă prilejuri să-și arunce din tren morții, din înghesuiala teribilă, subumană, a bătrânilor, tinerilor și copiilor într-un același vagon. Când trenul trece peste un pod și cadavrele sunt aruncate în apă, e ca o ușurare: măcar n-au fost azvârlite pe câmp. În aproape o lună de mers cu trenul acesta al groazei, păduchii, murdăria, duhoarea vieții și a morții, ce par că stau și ele lipite una de alta, fac din vagon o terifiantă „umblătoare” pe șine, cu care oameni nevinovați sunt mânjiți, loviți, doborâți și decimați de o Istorie dementă.

După sosirea la destinație, în Kazahstanul cu cerul uriaș, de necuprins cu ochii, episoadele oribile nu contenesc. Viața deportaților aici e ca în desenele lui Goya. Experiențe-limită devin cotidiene și bieții oameni confruntați cu mizeria, bolile, foametea, frigul, cruzimea altor oameni și nepăsarea poeticei naturi înconjurătoare ajung să-și piardă mințile. Traseul de la ipostaza gospodarului bucovinean la cea a deportatului care a pierdut totul e urmărit cu atenție de prozatoarea ce reconstituie tragedia colectivă. Credința în Dumnezeu, căruia i se adresează rugăciuni și mulțumiri impresionante, din acest infern de pe roți sau din stepă, rămâne singurul reazem pentru sufletele greu încercate ale țăranilor duși ca vitele la abator. Când Ana Blajinschi reușește să se întoarcă „la baștină”, în satul ei, după zece ani și mai bine de „surghiun”, satul însuși e risipit, înstrăinat, transformat de noua stăpânire.

Pentru ea și toți ai ei, cei care au mai rămas în viață după deportare, nu mai există acasă.

Săptămâna viitoare voi scrie despre volumul de versuri Iartă-ne, Ginsberg de Markó Béla apărut la Curtea Veche Publishing 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News