Jandarmeria Capitalei a actualizat bilanțul amenzilor date la Saga Festival, în București.
Jandarmii bucureşteni au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, participanţilor la Saga Festival şi au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală pentru încălcări ale legii privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
În perioada 3-4 iunie, în urma încălcării normelor legale în vigoare de către anumiţi participanţi, jandarmii au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare, informează Jandarmeria Capitalei.
Totodată, au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor pentru 77 de fapte de natură penală, în urma constatării, împreună cu BCCO Bucureşti, a unor încălcări ale prevederilor legale privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, precum şi furtul calificat.
Gigel Lazăr, președintele Federației Neguvernamentale Antidrog (FNA) şi CIADO România, a vorbit în exclusivitate pentru DC News despre bilanțul tragic al festivalului SAGA din București.
"Aceste două zile de festival sunt efectul unei politici deșănțate a statului român în ceea ce privește strategia națională antidrog și planurile sale de acțiune. Eu tot întreb când vor aloca resursele Agenției Naționale Antidrog.
Putem observa o mișcare foarte inteligentă a organizatorilor festivalului SAGA. Au spus că sunt împotriva consumului de droguri și au avut și parteneriat cu Agenția Națională Antidrog, ceea ce este lăudabil într-o formă sau alta, doar că Agenția nu are resurse financiare și logistice de a face o prevenire universală și una individuală ca la carte. Ceea ce au făcut a fost să distribuie 200 de flyere la o masă de 10.000 de oameni. Acest lucru nu se numește prevenire.
În această situație, culpa majoră este a guvernului deoarece conducătorii noștri nu înțeleg că deja avem 17,6% consumatori de droguri pe segmentul 14-35 de ani, iar pandemia nu a scăzut numărul de consumatori. Din contră, acesta a crescut”, a transmis expertul în prevenirea consumului de droguri.
"Puteau exista controale mult mai stricte decât au fost. Nu știu cine a gestionat partea de ordine publică. Vă pot vorbi pe surse, nicidecum în mod oficial.
Nu știu dacă a fost implicată Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, cel puțin din punct de vedere al impactului psihic. De obicei, foloseau și câinii de identificare a drogurilor, i-am văzut și la festivalurile de la Cluj-Napoca și Constanța. Nu am mai văzut controalele specifice festivalurilor, nu numai celor din România. Este ceva bizar, din punctul nostru de vedere, ceea ce s-a întâmplat la SAGA”, a adăugat Gigel Lazăr.
"Fiind weekend, ce contează că au murit doi tineri, că mai sunt câțiva în spital, că au fost sute de consumatori la festival? Duminica este sfântă. Pentru orice politician, duminica nu se lucrează, este lăsată de la Dumnezeu să se odihnească”, a mai spus Lazăr, într-o notă ironică, despre lipsa de comunicare din partea autorităților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu