Catedrala Sagrada Familia, edificiu emblematic al oraşului Barcelona, conceput de celebrul arhitect catalan Antoni Gaudí, a obţinut vineri permisul de construcţie, deşi lucările au început în urmă cu 137 de ani, relatează AFP.
Primarul celui de-al doilea oraş ca mărime din Spania a aprobat concesiunea licenţei pentru compania responsabilă de construcţia catedralei, în schimbul a 4,6 milioane de euro.
Responsabilul pe probleme de urbanism al primăriei din Barcelona, Janet Sanz, a declarat că a putut să "rezolve o anomalie istorică în acest oraş: o lucrare emblematică precum Sagrada Familia (...) era construită ilegal".
Autorizaţia este valabilă până în 2026, data programată pentru încheierea lucrărilor de construcţie începute în 1882.
Ea prevede o înălţime maximă de 172 de metri a clădirii, care va deveni astfel cea mai înaltă construcţie din oraş, şi un buget de 374 de milioane de euro.
Potrivit companiei care se ocupă de lucrări, Gaudí a depus în 1885 o cerere de autorizaţie de construcţie la primăria din Sant Marti, un sat devenit apoi cartier al oraşului Barcelona, dar nu a primit niciodată un răspuns.
În timpul negocierilor cu compania, primarul Ada Colau a obţinut din partea acesteia o sumă suplimentară de 36 de milioane de euro pentru lucrările din jurul monumentului şi pentru întreţinerea acestuia.
Proiectată de arhitectul catalan Antoni Gaudí, catedrala Sagrada Familia, cel mai vizitat monument din Barcelona, cu 4,5 milioane de turişti în 2017, a fost inclusă din 2005 în Patrimoniul mondial UNESCO.
Vezi și: Shakira, în fața magistraților sub acuzația de fraudă fiscală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News