Mijlocașul Mihailo Mudrik nu va pleca de la Șahtior fără o sumă record de transfer.
Publicitate
Șahtior Donețk nu lasă din prețul cerut pentru semnătura fotbalistului Mihailo Mudrik, transmite directorul executiv al campioanei Ucrainei. Potrivit Agerpres, mijlocașul ucrainean de 21 de ani este curtat de echipele de top ale Europei, după ce a reușit să înscrie trei goluri și să ofere două pase decisive în acest sezon de Liga Campionilor. Însă prețul său este de 100 de milioane de euro, cu mult peste cât au oferit englezii.
Printre destinațiile favorite ale sale se numără și Arsenal Londra, care a venit cu o ofertă de 64,5 milioane euro ce a fost respinsă de ucraineni. „Negocierile sunt în desfășurare, am primit oferte, dar nu sunt cele pe care ni le-am fi dorit să le avem pe masă. Voi avea o discuție telefonică cu Arsenal, suntem deschiși la negocieri. Dacă ne acceptă condițiile, atunci se va face, altfel va fi pentru altă dată”, a spus Serghei Palkin.
Mudrik a afirmat recent că este un fan al stilului de joc al antrenorului lui Arsenal, Mikel Arteta, şi că a urmărit rezultatele tunarilor londonezi. Un alt ucrainean care evoluează la echipa de pe Emirates Stadium este Oleksandr Zinchenko, în vârstă de 26 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu