Saif al-Adel, noul şef al al-Qaida

terorist
terorist

Saif al-Adel, un membru de rang înalt al Al-Qaida, a fost desemnat şeful interimar al grupării extremiste, după eliminarea lui Osama ben Laden, la 2 mai, de către un comando american.

Informaţia a fost anunţată de CNN, postul american de televiziune sprijinindu-se pe informaţiile furnizate de Noman Benotman, un fost militant extremist libian, care a renunţat la ideologia Al-Qaida, transmite Mediafax. Benotman a declarat că această nominalizare a fost motivată de nerăbdarea militanţilor Al-Qaida faţă de absenţa unui lider. Desemnarea lui Saif al-Adel a fost, de asemenea, anunţată de cotidianul pakistanez The News, care citează surse neidentificate într-un articol din Rawalpindi (centru), un oraş situat în apropiere de Islamabad, care adăposteşte sediul armatei pakistaneze. Saif al-Adel, fost membru al forţelor speciale egiptene şi al jihadului islamic, are aproximativ 50 de ani şi ar fi liderul organizaţiei militare a Al-Qaida. Cunoscut şi sub numele de Muhamad Ibrahim Makkawi, el este inculpat pentru presupusa participare la atentatele împotriva ambasadelor americane la Nairobi şi Dar es Salaam în 1998, iar pentru arestarea sa este oferită o recompensă de cinci milioane de dolari. Potrivit lui Benotman, această nominalizare la conducerea Al-Qaida ar putea fi o modalitate pentru reţea să testeze reacţiile faţă de un lider care nu provine din Peninsula Arabă, pământul sfânt al islamului, în vederea introducerii celui care apare ca succesorul natural al lui ben Laden, egipteanul Ayman al-Zawahiri. Osama ben Laden era originar din Arabia Saudită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel